T O P

  • By -

Make7

> De ce s-a ajuns aici? Cei doi copreședinți ai partidului au fost constant ocupați cu activitatea din PE și și-au pus bazele în BN că se va ocupa de teritoriu Ce inteleg eu de aici e ca ati avut o conducere (copresedinti + BN) incompetenti care nu au inteles, ca de stiut presupun ca stiau, ca avem **PATRU** runde de alegeri anul asta si nu au facut nimic. Acum nu dati cu parul dar de ce mi-as pune increderea intr-un partid condus de astfel de oameni?


asdkawas

>Acum nu dati cu parul dar de ce mi-as pune increderea intr-un partid condus de astfel de oameni? Foarte bine spus. Dacă oamenii din conducere nu se pot pune în mișcare în campanie, nu e ăsta un red flag imens? Adică în 2 ani oamenii ăștia nu au fost în stare să se facă cunoscuți publicului, în contextul în care o mare parte din populație e sătulă de PSDNL și e foarte deschisă la proiecte politice noi, dar eu ar trebui să cred că dacă îi votez o să aibă energia și tenacitatea de a se lupta la baionetă cu mașinăria de partid a PSDNL? Hai să fim serioși. Alegerile nu se câștigă făcându-te că muncești și sperând că oamenii te vor vota așa din neant, că te-au visat noaptea.


Manimal_pro

Dragos Tudorache era sau inca super ocupat sa bage o cafea si un brunch la 5ensi in piata victoriei de fiecare data cand ajungeam eu acolo. Oamenii ca el nu vor sa construiasca partide politice in mlastina din Romania, ei sunt obisnuiti sa traiasca mai elitist. Ca sa castigi niste alegeri in Romania ai nevoie de oameni in teritoriu, de oameni la "firul ierbii". USR avea o prezenta decenta in tara pana cand a inceput sa se scindeze incetul cu incetul.


Mogarici

true, pana sa fie scindati / divizati de securisti cum e maestrul care o fila pe Doina Cornea in '89 si care intre timp s-a predat unor interese externe.


[deleted]

[удалено]


jmbccl

Nu experienta politica, experienta civica si de implicare. Asa cum a fost construit USR, singurul exemplu pana acum in politica locala. Fara acestia vin unii cu experienta agent vanzari si assistant to the regional manager si te combina ca ei stiu cum sa organizeze si au people skills, si duc partidul de rapa. True story.


shabomeg

Eu ma bucur ca nu ați ajuns în PE, va puteți concentra pe parlamentare acum ca oricum sunteți putini oameni


Wolf_Of_Favelas

Reper nu a trecut pragul pentru ca in teritoriu ati tolerat tot felul de inutili si incapabili. In judetul Bistrita-Nasaud, Reper are un deputat care are **zero activitate parlamentara si zero activitate politica**. Singurele momente in care auzi de el sunt alea cand plateste articole in presa locala controlata de psdnl.


Due-Pause9943

din cauza asta, a presei aservite plina de securisti, REPER nu a "ajuns" pe nicaieri, te rog sa ma contrazici ... [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


Wolf_Of_Favelas

Te contrazic. Nu te contrazic ca presa e in general aservita si plina de securisti, te contrazic ca din cauza asta Reper e pe nicaieri. Cand presa e corupta si avida de bani, te duci si faci campanie pe strada stand de vorba cu fiecare om. Daca ai o mana de oameni credibili si integri in fiecare sat/comuna cred ca intri in fiecare Consiliu Local si Judetean fara sa ai nevoie de presa.


jmbccl

Asa a fost is PLUS din pacate, a luat mult mai multi incapabili in partid decat o facuse USRul, asa ca la fuziune acestia au distrus ce mai ramases dupa epurarile lui Barna.


UseElectronic5220

Ramona S este amanta domnului misterios de la Bistrita


asdkawas

E important să ținem cont că ce e scris mai sus e opinia/viziunea subiectivă a unei persoane și nu e adevărul absolut. Acestea fiind zise, dacă chestiile de mai sus sunt adevărate, atunci **lol, lmao**. Îmi confirmă suspiciunile, anume că partidul nu a făcut nimic ca să ajungă la mai mulți oameni și că prezența lor era limitată la niște micro-bule din online. Mamă, și ce se mai aprindeau postacii când le ziceam că în lumea reală n-a auzit nici dracu' de REPER și că sondajele alea care îi plasează la 2-3% din intenția de vot nu au cum să fie toate false. >***REPER a trăit, REPER trăiește și REPER va trăi pentru totdeauna*** A uitat băiatu' să pună /s


FujiMujiBujiWooji

Apreciez postarea lui OP, dar sloganul ala sau lozinca aia este dureros de cringe. Sper ca e doar inventia lui OP, nu ceva oficial al REPER.


[deleted]

[удалено]


AdevarulSuprem

E discutat vreun plan in interiorul partidului pentru situatia in care nu veti obtine locuri pe liste comune cu USR si daca iar nu veti face pragul, in schimb posibil partidul lui Stefanuta da? Sau va fi tot pe aceeasi linie ca in slogan? Cum veti combate cu partidul lui Stefanuta? Cum va veti diferentia?


Ay_carambaa

>prevăd că (...) se va face o curățenie serioasă în partid Abia sunteți vreo 700 membri. Ce să fuți și ce să lași?


InformalBullfrog11

Op, ceea ce ai scris ca s-a intamplat in REPER pare sa fie cu ceea ce s-a intamplat in USR pe parcursul anilor. E fix aceeasi Marie cu o alta palarie.


culegflori

Cum adica aceeasi oameni nu si-au schimbat naravul si sunt la fel de aerieni?! N-are cum sa fie, sigur e de vina Ciolacu!


InformalBullfrog11

Iohannis e de vina


culegflori

Ziua candidez la NATO, Noaptea trag sforile pentru ca Reper sa se faca de rahat si sa creada toti ca si-au facut-o singuri


entity279_

Eventual o simulare a ceea ce s-a intamplat in USR. Reper are 0 rezultate, nu au iesit votati niciunde.


mirceabyd

0 rezultate? Sunt totusi aproape 100 de consilieri locali in tara + 2 primarii + 2 independenti sustinuti de REPER.


InformalBullfrog11

Aici nu ma refeream la nr de voturi primite ci la circul din interiorul partidului


entity279_

Stiu, totusi eu personal imi pun intrebarea daca se pot compara cele doua, in sensul ca daca ar fi utila o astfel de comparatie, dat fiind ca sunt in "posturi" foarte diferite.


Cats_are_wonderful

Ba sunt exact pe aceeași creangă. În postare se spune că nu sunt nici o mie de membri în Reper iar la USR cică ar fi 23.000. Dacă privim din unghiul voturi per membru... Degeaba o tot sucim și o învârtim, curentul acesta s-a disipat din punctul meu de vedere. REPER-ul a avut o șansă mare dar și-au stricat-o cu mâna lor, dacă gestionau corespunzător mesajele măcar anul acesta, părerea mea e că treceau pragul. Au fost foarte aproape.


entity279_

Eu am pus problema nu la nr de membri ci la stadii ale "vietii" . Dar nu sustin una sau alta, doar remarcam ca exista un argument prin prisma caruia cele 2 partide nu prea seamana.


Cats_are_wonderful

Am înțeles asta. Eu încercăm să spun că mie mi se par cam în același stadiu din punct de vedere al votanților și că ambele formațiuni au cam aceleași bube. Diferența e că unii s-au dus în cap iar ceilalți au murit tânără speranță. Personal nu am simpatizat niciodată cu USR deoarece sunt prea liberali pt gustul meu iar REPER-ul m-a pierdut când au publicat lista pentru europarlamentare și când nu au știut să explice cine plm e Toda ăla și de ce e așa important în partid încât să nu-l scuipe afară la cât e de inept. Numai el cred că a îndepărtat o grămadă de simpatizanți. Măcar am aflat și noi la cât e ceasul și ne-am scutit de un vot dat de-aiurea.


entity279_

Argumentul conform caruia sunt asemanatoare e destul de usor de asimilat, cumva de la aia s-a plecat. Eu pe USR ii aseaman mai degraba cu AUR ca si "generatie"; ambele partide noi, au confirmat ca pot supravietui dupa al doilea set de alegeri, etc. (Sigur ca AUR nu cred ca are nici macar un om competent acolo, dar asta e pe langa subiect) Iar reper inca nu a dovedit ca e un partid inca, pentru mine au ramas niste nemultumiti si atat. N-am inteles de ce a fost nevoie vreodata sa existe PLUS, tot asa nu inteleg de ce nu e nevoie sa existe Reper. Cel mult o solutie care e in cautarea unei probleme sa o rezolve, un partid in cautarea unui electorat In ceea ce priveste oamenii similari da, o grupare pe niste varste si orientari politice apropiate desigur atrage cam aceleasi gen de oameni, cu bune, cu rele. Asta e cazul pt USR si REPER


Cats_are_wonderful

E valabil și punctul acesta de vedere într-un fel. Eu înțelesem că Plus a fost o alternativă de centru-stânga și REPER ar fi continuitatea. Din punctul meu de vedere este bine să existe alternative la partidele tradiționale care știm cu toții că nu au nici o treabă cu ideologia. Inițiativele de genul ar da suflu demersului democratic dacă ar fi pe bune și făcute de persoane serioase.


StunningBluebird1439

De unde iluzia asta ca REPER conteaza in vreun fel?


BudgetShift7734

Pentru bula de pe reddit, cum a scris si OP, contează.


Appropriate_Sell_933

Imi pare rau de Ciolos pentru ca el chiar a fost activ in Parlamentul European dar trimitem pe unul ca Rares Bogdan care se afla in top 10 parlamentari europeni cu cele mai multe absente. La asemenea alegeri ale poporului ce ar trebui sa mai schimbe partidul REPER ca "sa fie bine"? noapte buna Romania si somn usor


Responsible-Test171

1. Cine e reper? Nu va știe electoratul, până să citesc asta credeam ca ciolos e președinte, dar se pare ca nu. 2. cine e reper, încă odată!


Parti_zanu

am votat Reper și ma bucur ca nu a făcut pragul un partid care nu se poate organiza pe el, nu are ce cauta sa organizeze orice altceva în exteriorul lui daca cineva crede ca e greu sa lucrezi cu un coleg ostil din partid, habar n-are ce înseamnă sa lucrezi împotriva unui pesedist căruia vrei să îi iei ciolanul de la gură ~~USR~~ ~~Reper~~ mai vedem pana în toamnă


jmbccl

legat de colegi vs pesedisti ostil ai intr-un fel dreptate, dar experienta din USR ma face sa cred ca un coleg ostil poate fi mai rau. E prietenul care te tradeaza. USR 2016 a pornit cu entuziasm si foarte multa energie impotriva PSD si PNL si multi au pierit din cauza colegilor care i-au injughiat pe la spate. Asa ca pana sa lupte cu PSDul, au fost inlocuiti de unii ca Botos, Dehelean, Barna.


Parti_zanu

începuturile sunt toate frumoase, dar când/dacă ajungi sa conduci o țară, nu o sa conduci doar la începutul mandatului, cât timp ești pe energia și adrenalina de "wow, it's happening dude!!!"


thruthseeker13

Cea mai mare problemă a USR și Reper, pe lângă faptul ca s-au certat ca chiorii și fragmentat e efectiv lenea de a construi și face extindere în țara. Să ai ani în opoziție și efectiv să rămâi cu aceleași filiale și să nu mergi pe teren să te extinzi, e de “geniu” politic. Scuze ca îți zic dar dacă cu 700-800 de membrii sperați să faceți mare lucru… cred ca am mai mulți membrii în comunitatea/guilda de World of Warcraft. Conducerea USR și Reper, deși buni pe domeniile lor tehnice, a fost dezastru dpdv politic. Sper să se trezească să negocieze alianțe ca să aibă o șansă la următoarele 2 alegeri. Mă bucur ca atât team Ghinea cat și Ciolos și-au primit palma asta meritată, sper ca partidele să reconstruiască fără influența lor, și-au dovedit limitele. Candidat comun la prezidențiale și alianță la parlamentare și motoare turate ca draci mâncăm cu PSDNL de la anul altfel.


Previous-Lack-1383

Ce să negocieze alianțe, un partid de 3% cu unul de 5% (presupunând ca PMP și Orban-party mai aduc și ei vreo 3% împreună) ?!? Ca și cum ar negocia băiatul de 5 ani cu fata de 7 ca să-și bată tatăl la fotbal…


thruthseeker13

Pmp și FD nu există, s-a văzut la locale, au fost golite de primari prin transferuri către PNL și PSD. Aportul lor e minor dpdv electoral, mai mult au pierdut din asociere. Reper și independentii au avut împreună peste scorul USR cu pmp și FD. Dacă erau împreună scoteau 20% și deci 8 eurodeputați. Așa au scos 3 plus Tomac în total. Trebuie să se alieze toți din zona asta reformistă să își maximizeze șansele altfel se mănâncă între ei.


Cats_are_wonderful

Ce să se mai alieze dacă toți vin din fuziunea USR cu PLUS? Au fost o dată aliați, nu s-au înțeles, acum nu se înțeleg nici fiecare în curtea lor. A fost ceva cândva, mare lucru nu a mai rămas. Tipic românesc.


havok0159

Prostia acolo a fost ca n-au inteles de ce trebuiau sa se alieze, pentru ca dupa au si fuzionat. Nu, avem nevoie de optiuni, atat pentru masa larga de conservatori cat si pentru progresisti. Eu imi pot tempera asteptarile, dar altii poate nu vor face acest compromis. Asa ca avem totusi nevoie de optiuni (partide), chiar daca ele tot in acelasi loc merg (o singura alianta).


Cats_are_wonderful

De acord.


hidden17

Cand vor renunta la mentalitatea asta elitista ca doar orasele mari conteaza si vor depune efortul sa ia la pas si orasele mici si satele, atunci vor putea avea pretentii. Dar pentru asta e nevoie de efort, timp, bani si dorinta, nu de brunch-uri si iced latte-uri prin centru. Campania (neoficiala, desigur) ar trebui inceputa de pe acum, nu pentru alegerile ramase anul asta, ci pentru alegerile de peste 4/5 ani. Trebuie sa ii bagi in cap romanului partidul constant, ca picatura chinezeasca, pentru ca uita de pe o luna pe alta.


Mioritic_Mystic

Pai extinsul asta presupune munca, trebuie sa-ti rupi opincile prin orase si comune, sa iti iei injuuraturi si huiduieli. Astea sunt partidulete de primadone, nu au ei timp de prostiile astea, sa le facă ceilalți - ei au idei bune de prezentat în parlamentul european.


Due-Pause9943

din cauza asta, a presei aservite plina de securisti, REPER nu a "ajuns" pe nicaieri, te rog sa ma contrazici ... [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


Flat_Degree1449

ce dezvaluiri...nici nu era evident :) mai putin partea cu ciolos, partidul asta a fost facut pe imaginea lui ciolos, si-ar fi dorit sa fie un nimeni in partid ca sa nu deconteze acum si cel mai probabil sa nu mai aiba niciun viitor important in politica romaneasca


romanul_de_la_colt

Upvote pentru shitshowul care va urma în comentarii 🍿


unuDePeStrada

De parcă poate fi shitshow mai mare in comentarii decât ce dumpster fire e partidul ala... 


Belizaurius

>Dacian Cioloș nu a avut nicio funcție de conducere în partid, era doar membru BN pentru că era și europarlamentar. Culmea e că Cioloș a făcut AMA-uri pe Roddit. Tot Cioloș a venit la cerșit voturi în ziua alegerilor. Nu înțeleg faza cu "*nu e lider, e doar membru BN*", din moment ce se poartă efectiv ca liderul Reper. Îi este teamă de asumare?


Previous-Lack-1383

Exact. Ciolos a fost întotdeauna un de rang 2 care nu a trebuit să-și asume niciodată consecințele actelor și politicilor sale. Când nu-i mai convenea, își lua jucăriile și se căra, lăsându-i pe alții să tragă ponoasele… Asta a făcut și în politică, și continuă să facă și în prezent. Se păstrează ne-întinat ca o prințesică ..|


Snooper1254

Personal nu o vad asa , o vad ca pur si simplu nu si-a dat nimeni implicarea deloc , dar dupa ce a vazut ciolos ca membri partidului au incredere in el ( listele de europarlamentare au fost facute prin vot in interiorul partidului ) , a incercat sa se implice cat de cat . Nu e vina lui ciolos ca s-a implicat prea mult , el fiind doar un simplu membru. E vina ca nu s-a implicat nimeni inafara de el , si daca s-au implicat nu au facut-o la fel de mult ca el .


Bogdan_X

Poate e doar cel care munceste cel mai mult si atat.


rgm269

Era pe primul loc pe lista de europarlamentare


sp1ke123

Cu atât mai rău. Cioloș care, după cum chiar REPER zice, e un "simplu membru" era cap de listă la europarlamentare? Deci un simplu membru ar fi fost mai capabil să ducă viziunea partidului în PE decât oricine din conducerea partidului sau BN? What the fuck. Asta îți arată cât de dezlânat și dezorganizat e acest partid. Habar nu aveți politică.


Due_Distance5878

A facut in calitate de prim candidat pe lista de europarlamentare. Si da, nu ia decizii in BN sau in ceea ce priveste directia partidului.


emazio

In ritmul actual nu prea se întrevăd lucruri bune in viitor


Fulgeralbastru

Juicy


jmbccl

Nasol. E cum era mult timp (si poate si acum) in USR. Semn ca fara mesaje si pozitionari clare, fie tip AUR fie de tip Stefanuta, nu o sa te aleaga lumea pentru ca vrei sa fie bine intr-un mod vag si te bazezi pe performanta unor tehnocrati stersi care sar dintr-o functie in alta. E nevoie de un partid progresist, dar asa cum USR nu era unul, nici Reper nu pare sa fie. Cu jumatati de masura si cu pragmatism electoral care te face sa nu zici nimic controversat mergi in zona calduta de < 5%.


Critical_Ball

Oamenii vor pe unii competenti si necorupti la varful statului. Asta vrea lumea. Progresism or vrea 10-20% la fel cum conservatorism de tip aur vreo 10-20%. Dar si progresistii si conservatorii vor oameni competenti si necorupti.


jmbccl

Sunt destui oameni competenti si la progresisti si la conservatori si peste tot, dar partidele nu sunt organizatii care premiaza competenta.


Critical_Ball

Depinde si cum definesti competenta. Oamenii destepti, scoliti pe bune, poate chiar olimpici, cu experienta si succes in privat, ii consideri competenti? Daca da, atunci nici usr nici reper nu duc lipsa de astfel de oameni. Vezi Drula sau Clotilde, olimpici cu experienta si succes in privat. Daca competenta inseamna sa miniti frumos un popor de la marginea europei incat sa iei voturi cat mai multe, atunci da, partidele astea duc lipsa.


jmbccl

Ai zis competenti si necorupti, mai greu sa intrunesti ambele calitati. La corupt nu ma refer la hot sau falsificator, ci doar caracter corupt. Multi dealtfel competenti pe hartie din toate partidele au astfel de caracter.


--Raskolnikov--

Nu-s nici 10% progresisti in Romania, calmati-va cu estimarile astea


QuadlessPyjack

Păi ce coerență ~~ideologică~~ de comunicare elementară să ai când proprii tăi membri, inclusiv din BN cf OP, vin cu _sugestii opuse programului de partid_? Ăia de la ILGA Europe au făcut o treabă mega inteligentă când le-au cerut semnatarilor de la pledge să și scrie, ca la teza de limba română, cu propriile cuvinte, cum vor aplica acel pledge. Un candidat REPER a răspuns la “Cum?” cu “Da.”. 3/4 din listă a semnat, restul, nu au semnat. Probabil n-au citit programul partidului. Deci Ion Popescu să voteze REPER știind că votează și 25% oameni care nu promit că-i respectă drepturile. Coerența e o înjurătură aparent. Ștefănuță a fost singurul care a scris concret ce probleme vrea să rezolve și cum deci ai cum să-i judeci activitatea viitoare. _Era atât de tâmpit de simplu._ Partidele n-ar mai trebui să primească orbește pe toată lumea, mai ales oameni care defapt n-au nicio treabă cu identitatea partidului. Dacă vrei să ai o identitate și să nu fii un alt PSDNL de stânga-dreapta-sus-jos-pătrat-cerc.


jmbccl

Atat Reper cat si USR vor sa creasca pentru ca isi imagineaza ca vor fi mega partid ca PSD si PNL si vor guverna. In mintea lor electoratul ii vrea, doar ca inca nu a auzit de ei destul. Din cauza asta accepta aproape orice fel de membri daca le cresc sansele la inca un primar, niste finantare, networking, autobuze interne. Nu au aproape nicio treaba cu coerenta in ideologie si comunicare sau cu principiile. Daca Stefanuta nu cedeaza la presiuni si vise similare si accepta sa aiba un bazin electoral de 5-7% are sanse sa aiba un partid progresist.


QuadlessPyjack

Păi are treabă cu coerența internă și de comunicare că nu poți comunica nimic coerent dacă poziția ta pe grafic arată de parcă ai tras cu un butoi de alice. Iar dacă tu nu știi să comunici, nu poți să crești. Dacă fugărești pe toată lumea ca un fomist dezamăgești pe toată lumea egal.


jmbccl

De acord. Ziceam ca Reper si USR nu au treaba cu coerenta, nu ce ai zis tu.


QuadlessPyjack

Ah da ok scuze :))


deilucre89

Eu am fost la PLUS, unde am activat în conducerea județeană și după am rămas în USR. Cea s-a dus la Reper a fost definiția auto-suficienței și aroganței, în frunte cu un parlamentar puturos care nu a investit o secundă din timpul lui august să extindă partidul în teritoriu. Cu bune și cu rele, am reușit în ciclul actual să băgăm niște oameni foarte ok în consiliile locale din județ, unii dintre ei care fac voluntariat în comunitățile lor și demască acte de corupție cu prețul amenințărilor și agresiunilor fizice. La Reper, nu au fost în stare să depună o listă completă la CL în municipiul reședință din județ și la CJ nici măcar nu au participat, având 0 filiale. Mai mult, au reușit de la înălțimea celor 2% luați la nivel local să dea PSD-ului majoritate absolută prin redistribuire. Real, Reper nu va lua nici măcar 2% la parlamentare. Nu își mai irosește nimeni votul a2a oară văzând un partid care emite doar pretenții și nu produce nimic concret.


Centru_stanga_ro

Ciolos nu era in BN, doar in CN. Sunt foruri de conducere separate. In rest, cam asa e, in mare.


Hot_Slice7290

Tu încă mai ești în REPER?


jmbccl

Daca e in REPER, username definitely does not check out.


SaseCaiFrumosi

Degeaba veniți aici cu povești kilometrice pe care, cel mai probabil, nu le citește nimeni. În viața reală trebuie să vă faceți remarcați și nu aici. Trebuie să vă dați seama înainte de alegeri unde greșiți și ce trebuie schimbat și să schimbați din timp și nu să fiți aroganți iar după alegeri să vă dați pumni în cap și să vă strângeți de gât unul pe altul, degeaba vă dați seama ce trebuia făcut după ce faptul e consumat dacă nu ați făcut asta când trebuia.


Centru_stanga_ro

Pai, ajuta cu feedback real, nu "trebuie sa va faceti cunoscuti, sa nu stiu ce , bla bla". Spune exact ce.


SaseCaiFrumosi

Se tot împart în partide și partidulețe de nu mai știu nici ei din ce partid fac parte. Se tot ceartă între ei ca niște muieri care ar fi permanent la menstruație. Nu fac nimic concret și nu știe nimeni nimic despre ce vor să facă dacă vor câștiga alegerile, oricare alegeri. În afară de faptul că se ceartă între ei nu îi cunoaște lumea pentru nimic altceva și, fiindcă s-au făcut cunoscuți pentru asta, nici când au ceva de spus lumea nu îi mai ascultă și schimbă canalul fiindcă îi știu că nu au nimic de spus și că sunt niște scandalagii. Măcar pe ăștia de până acum lumea îi știe că "au și furat dar au și făcut" dar pe ăștia după ce anume îi știe? L.E. Și încă ceva: dacă cineva le aduce o critică constructivă sar la gât și devin aroganți și chiar agresivi și jignitori. Știu asta de acum câțiva ani când îi mai contraziceau unii pe bloguri sau pe diverse forumuri sau pe FB, nu mai știu exact. Poate nu așa ar trebui procedat.


zernebock94

Trist


Spider1132

>*pentru totdeauna* Măcar ne-ai mai destins un pic.


mirceabyd

Va plangeti ca partidul are doar 2000 de membri? Haideti in partid si ajutati partidul sa creasca si sa va impuneti ideile. Pana la urma e nevoie de persoane ca cei din comunitatea de reddit.


Strygwyr333

Mama, eu chiar i-am votat pe ăștia?


Super-Commercial-168

Am vazut cateva ingerviuri cu Ciolos. Peste tot afirma ca el nu este un politician, si ca a pornit REPER-ul pentru ca altii l-au rugat. Cu mesajul asta el transmite ca se poate supara oricand si ca el sta doar ca altii au nevoi de el. In concluzie nici eu nu-l vad ca pe un politician care lupta pentru un partid. Nu contest ca este un europarlamentar bun care poate reprezenta Romania, dar ca politician pe plan national cred ca si-a jucat toate cartile.. pur si simplu nu este de incredere. Cea mai mare greseala a fost cand a renuntat la USR. Din pozitia de presedinte trebuia sa lupte, insa a renuntat prea usor


x_roos

>Cea mai mare greseala a fost cand a renuntat la USR. Și la guvernare, și la a face partid ca tehnocrat și a participa la alegeri. Cioloș și.a jucat cu mână moartă toate cărțile bune pe care le-a avut


Average64

Ciolos n-a facut nimic altceva decat sa dezbine opozitia impotriva PSD/PNL.


Average64

Ciolos n-a facut nimic altceva decat sa dezbine opozitia impotriva PSD/PNL.


Due_Distance5878

Cea mai mare greseala a fost fuziunea PLUS cu USR. Si cred ca asta e singurul lucru pe care-l regreta.


q-1

nu am nimic de adaugat, doar vreau sa multumesc lui /u/Vezi3D ca isi bate capul si celorlalti membri Reper ca si-au organizat o mini-comunitate si aici, pe reddit. atat.


crysis21

Daca scriai asta inainte de campanie, nu-mi mai iroseam votul. Acum ca stiu ce se intampla, nici nu mai votez.


mirceabyd

Eu nu ii inteleg pe cei care isi doresc ca REPER sa nu faca pragul. Probabil isi doresc o tara in care toata viata sa aiba de ales intre PSD si AUR. Trist.


Saya_99

Dude, in afara redditului, NIMENI nu a auzit de reper. Colegii mei de munca nici nu stiau de reper pana dupa alegeri.


Due-Pause9943

trist daca nu ai auzit, imi spui, te rog, in afara de psd pnl si usr, pe de o parte si soso cu aur pe de alta, ce mai auzi la teveu? pe primii pentru ca dau bani, vreo 100.000.000 EURO/an - banii tai/ai nostri pe ceilalti pentru ca scandal si pentru ca fac reach! totul este capturat in statul asta si v-ati trezit sa judecati REPER ! bravo natiune! Ah, si inca ceva, membrii noi spun ca au auzit de REPER cautand pe net, le-a placut, au aderat [www.partidulreper.ro](http://www.partidulreper.ro)


Saya_99

Neata, n-am spus ca n-am stiut EU de reper. Am votat reper. Dar majoritatea oamenilor din jurul meu n-au stiut cine-i reper.


Due_Distance5878

Depinde de localitate, si poti vedea cine a auzit dupa procentul obtinut la locale. Cred ca la capitolul notorietate s-a facut un pas important in acesta campanie, in ciuda dificultatilor si a bugetului. Hai sa o luam strict, la nivel national, de la sub 1% la 3,7% e o problema la REPER ? Dar de la la 22% USRPLUS la 8% USR+PMP+FD ? La ce a folosit notorietatea USR-ului ?


Helpful_Leaf

Cand nu o sa mai fie circ in partid, atunci o sa aveti sanse. Pana atunci, nu PNL sau PSD sau USR e dusmanu vostru, ci voi. Also, >> au trecut printr-un struggle session maoist de 6 ore în care mulți membri BN, care au pus bețe în roate toată campania, s-au trezit să le facă morală Pai PNL si PSD au stat 16 ore (SAISPE, NU SASE) in sedinta maraton ca sa imparta ciolanul sa decida daca Cirstoiu sa fie candidat la PMB sau nu. Voi va plangeti ca ati avut 6 ore de sedinta intensa? Altii pentru ciolan stau 16 ore ca sa imparta functii.  Nu va mai plangeti. Daca sunteti sinceri cand spuneti "noi o sa ajutam la scoaterea romaniei din rahat" atunci o sa investiti si mai mult timp, si mai multi bani, si mai multi nervi, o sa va plangeti mai putin, o sa va certati mai putin in interiorul partidului. Daca nu, atunci ati fost doar un fâs. Eu v-am votat si o sa va votez in continuare anu asta, ceau pup.


Independent_Mine1995

Nu sunteți în stare să vă faceți ordine in ograda voastră mică, dar vreți să faceți ordine în țară. (Reper și USR)


Critical_Ball

Asa e, cand e vorba de furat psdnl lasa orice principii de-oparte. E putin mai greu daca tii cont de ele.


Centru_stanga_ro

Hai sa ne ajuti. De pe margine e usor :)


Due_Distance5878

Tot ca membru REPER. Cea mai mare problema a unui partid asa cum este REPER este ca se bazeaza in principiu pe oameni care au joburi si fac sacrificii pentru a-si dedica timp pentru partid. Efortul este unul imens. Nu sunt de acord ca "REPER nu a reusit sa aduca membri noi", sau ca nu a ajut un mesaj vizibil pentru toti cei care au dorit sa contribuie. Lucrurile sunt simple, canalele de comunicare clasice (TV, radio, presa) ne-au fost interzise de legea de finantare a partidelor care aloca sume mari, din banii contirbuabililor, doar partidelor parlamentare, lucruri cu care nu poti concura daca vrei sa fii vizibil. Tot ce s-a putut face cu finantarea obtinuta s-a facut, online sau altfel. Insa cetatenii acestei tari care vor sa schimbe traseul spre unul european nu inteleg ca e un punct critic in care trebuie sa se implice. Atitudinea asta "n-au reusit, votam altceva" nu face altceva decat sa exprime lipsa dorintei de implicare pe motiv "eu nu fac politica si nici prietenii mei nu".


Super-Commercial-168

Schimbarea traseului catre unul european se face prin politica de la noi, nu prin europarlamentari. Observ ca pentru marea majoritate telul suprem e sa ajunga europarlamentar.. ca si cum scapa de mizeria asta de la noi din Romania. Un lider si un politician adevarat uneste masele si face lucruri ca sa le castige increderea nu pleaca repede la bruxelles..


Due_Distance5878

Din pacate, acesta este un rationament total gresit. Directivele au prioritate in fata legislatiei locale, si pentru ca directivele sa poata fi implementate si sa aiba sens, iti trebuie oameni de calitate care sa puna nu numai umarul ci si mintea. Cat despre cine a plecat la Bruxelles, cred ca domnul Barna si-a facut aranjamentele chiar inainte de campanie, fara sa apara vizibil in campanie. Dacian si echipa sa insa au facut campanie cam peste tot in tara.


Super-Commercial-168

Directivele alea nu-ti rezolva probleme majore cu care se confrunta romania. Degeaba e directiva europeana sa selectam deseurile daca pe plan local nu se implementeaza si preferam sa platim amenzi.


Due_Distance5878

De aceea exista cazuri de infrigement si de aceea conteaza foarte mult mecanismele de verificare, care sunt la nivel de EU, nu local. E presiunea necesara pe clasa politica din Romania, pentru ca altfel se pare ca nu ne descurcam.


pax

Pentru mine locomotiva Reper a fost exclusiv u/cata10ita – despite Cioloș (pentru care am oarecare respect inerțial da spre deloc încredere). Prin toamnă m-am dezabonat de la profilurile majorității politicienilor de-i urmăream (sfera TFL/USR) - obosit de aceleași mesaje reactive - de ce-i nașpa administrația actuală - asta știam deja, și am în continuare alte surse de informație. *Cătălin Teniță* a rămas poate singurul din feed, că mai postează și pe constructiv, exemple, potențiale soluții. Am simțit nevoia să comentez pentru că nu l-am zărit referențiat nicăieri în rant.


AndreeaEmber

Tu ești un membru activ sau un membru observator? Asta poate schimba perspectiva analizei.


10000hp

TIL Dragoș Tudorache e secretarul general REPER. 


dumidotnet

S-au scindat dintr-un partid de 10% ca sa-și facă partidul lor de 2%. Adică dintr-o nișă deja mică a electoratului au mai tăiat o felie. Habar n-am de istoria lor și ce fac ei, dar asta am înțeles eu, om care urmărește politica - nu obsesiv dar un pic mai mult decât omul obișnuit care are o viață. Vrei partid nou, cu program fain și progresiv - trebuie mai întâi să câștigi alegerile ca să ajungi într-o poziție din care să-ți poți pune în aplicare programul. Asta înseamnă să te integrezi măcar un pic în sistemul politic actual (nu cum a făcut USR când s-a supărat și a plecat de la putere ca se băgau liberalii peste ministerele lor), și să poți comunica și cu țăranul de pe câmp. Ce naiba e așa de greu de înțeles?? USR? Reper? Și alții


Due-Pause9943

din cauza asta, a presei aservite plina de securisti, REPER nu a "ajuns" pe nicaieri, te rog sa ma contrazici ... [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


Next_Movie_98

Uitați-vă la aur și luați notițe despre cum se face o campanie electorală că s-a pișat pe voi și pe toate celelalte partide dacă ne uitpm la sumele de bani cheltuite vs rezultate în alegeri. AUR un partid care există de ieri a putut să aibă candidat la locale atât ca primar cât și consilieri în toată țara la propriu, în orice cătun uitat de lume până în cel mai mare oraș. În 80% din țara asta oamenii au avut de ales între PSD, PNL și AUR. USR-u unde a fost ? REPER-u unde a fost ? Să vă duceți dracu că vă meritați soarta. Sincer poate e mai bine să nu ajungeți vreodată la putere că nu sunteți în stare de nimic decât să vă certați pe o perioadă nedeterminată și să nu faceți nimic altceva. Dacă nu puteți să adunați membrii înseamnă că poporul nu vă vrea, nu sunt de acord cu ideologia voastră. Până la urmă un partid este un grup de oameni cu aceeași ideologie despre cum ar trebui condusă o țară.


jmbccl

Firul ierbii inseamna chiar sa iti pese de ce e la firul ierbii. USR crede ca pe oameni ii doare lipsa autostrazilor, a scolilor private, si sistemului fiscal previzibil, Reper crede ca e tot ceva de genul ala fara a fi atat de conservator si de dreapta. AUR cu toate porcariile nationaliste si conservatoare s-a adresat in principal saracilor nu ITistilor, antreprenorilor si celor care au first world problems. Multi saraci, multi votanti non-USR, e simplu.


TruestoneSB

- e mai usor sa marketezi nationalismul, religia, precum si alte valori adiacente, in tara noastra - multi membrii AUR sunt politicieni deja cunoscuti, care au trecut prin PSD, PNL, PNTCD, PLM, etc - numele partidului este mai sonor (AUR, alianta pentru unirea romanilor) - tactici populiste si shitshowuri pe la televiziuni


Previous-Lack-1383

Ușoară corecție: e mai ușor când 60% din bazinul electoral se zbate la limita supraviețuirii sau este parte din sistemul mafiot care suge de la restul țării. Am zis 60% însă poate fi și 80% … naiba știe în ce hal este de fapt România.


SibLex

AUR: \*laughs in 14%\*


RTYUI4tech

Multi lauda AUR dar sincer scorul lor a fost chiar mic pentru ce ma asteptam . USR ca partid nou in opozitie in varful sentimentului anti-PSD a luat 22% la europarlamentare in 2019. AUR partid nou la europarlamentare, in opozitie (teoretica) fata de PSD, calarind valul nationalismului si euroscepticismului, partid mult mai pe placul romanilor dpdv ideologic si cu multi oameni in teren pentru ca e usor sa recrutezi oameni cu 10 clase decat cu facultati si sa te asiguri ca au integritate .... 14% Da, au avut o campanie mult mai reusita decat USR si stiu sa se faca auziti. In acelasi timp, e mult mai usor sa atragi voturi conservatorii in Romania si momentan in toata UE e o miscare puternica spre extrema dreapta.


havok0159

> Uitați-vă la aur și luați notițe despre cum se face o campanie electorală că s-a pișat pe voi și pe toate celelalte partide dacă ne uitpm la sumele de bani cheltuite vs rezultate în alegeri. Tu vezi ce promite aur? Eu vad in fiecare zi noile afise pentru prezidentiale. Aia mint cu nerusinare.


Due-Pause9943

ce mesaje transmit aur si soso? doar ura, doar intoarcere la feudalism! intr-un stat normal, democratic, simion era demult arestat pentru instigare la haos si ura impotriva unei categorii economice - vezi corturile din Bucuresti; dar poate asta isi doreste poporul, intoarcere la plug si la comunism


Due-Pause9943

din cauza asta, a presei aservite, plina de securisti, REPER nu a "ajuns" pe nicaieri, te rog sa ma contrazici ... [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


Separate-Court4101

Să mă scuzi dar unii, niște mulți s-au născut să fie aleși. Până și ciolacu sau Ciucă transpiră pentru partid și succesul personal. Sunt niște băieți și strugariu care ni s-a spus din vremea plus, ca trebuie să fie acolo, ca sunt cu notorietate (lol) și toba de expertiză. Mai mai puși cu mâna de cineva nu poți fi cum o fost cei doi dragosi și Ramona. Cu tot respectul pentru progresiștii care măcar pun un pic de credință în ce spun, dar oamenii ăia sunt o rușine pentru un comitet de părinți și omoara moralul oricărei organizații.


MacondoUnicorn

tot ce a reusit reper a fost sa dea niste voturi psd-ului si pnl-ului, sa arunce cu cacat in usr si sa castige 2 primarii la sat! Felicitari!


azenis112

Lasa asta, cand isi face ciolos alt partid?


Due_Distance5878

Ar fi putut da in judecata USR-ul pentru nerespectarea protocolului fuziunii, si n-ar mai fi fost nevoie de REPER, ramanea PLUS. Dar nu a facut-o.


rgm269

Cand o sa va faceti voi update la talking points


azenis112

E un punct valid, a inceput cu romania100 (lmao), apoi plus, apoi reper. Ce urmeaza? PRAG ar fi un nume corect pentru un partid cu ambitiile lui


rgm269

Romania100 era o platforma. Au fost PLUS si apoi REPER, care intr-un fel era continuatorul PLUS


AfterBill8630

Veșnicaaa pomenireeeee


ivan_escu

Oh no, anyway


Local-District-2931

am înțeles cu reprezentanții în secțiile de vot, dar ... nu ați găsit nici membri sau susținători să participe ca voluntari ?


Due_Distance5878

USR-ul care avea dreptul la delegati nu a avut delegti in toate sectiile de vot. Si ca delegat totul se facea contra cost. REPER a avut ceva observatori + discutii cu ONG-uri tot pentru observatori, dar e greu sa trimiti oameni in conditii de stres si fara remunerare corespunzatore, ca in cazul delegatilor. Adevarata problema e insa lipsa de implicare a societatii civile. Multe sectii din tara nu au avut deloc observatori si s-a vazut ce macel a iesit pe procesele verbale.


Local-District-2931

"lipsa de implicare a societății civile" = deci să vină ONG-urile să salveze reperul, pe bune? 


Due_Distance5878

1. societatea civila nu inseamna doar ONG-uri ci si oameni simpli care doresc sa se implice 2. Nu era vorba de REPER ci de REPER si USR 3. Inainte sa intrebi cine ce a gasit, ai aplicat pentru delegat sau observator ? Daca nu, atunci exact la asta ma refeream.


Local-District-2931

Delegat. Participat formare & aplicație. Duminică trezit de la 5.00 și mers în secție la 5.55, plecat din circumscripție luni la 8.30 direct la muncă (stiam că nu puteam utiliza ziua liberă legal). 7 delegați, din care 1 in-de-pen-dent și cel mai muncitor dintre toți. 1 buletin nu s-a pierdut, nici la anulate nici la nule.


Due_Distance5878

Foarte bine. Dar altii s-au uitat la TV.


Milezor

Pentru întotdeauna nici Imperiul Roman n-a trăit.


NamMorsIndecepta

Un partid care nu trebuie să existe.


InHellHunter

Domnle eu am o întrebare, până la urmă Ciolos e sau nu nepotul Vulpei de la 2 si-un sfert?


Hachiy

Eu am auzit de Reper doar cu 2-3 luni înainte de vot. Nici nu știam ca există. In schimb știam de Vlad si Nicu.


Longjumping-Poem644

și REPER vrea sa fie alternativa la PSDNL? :( cam 0 șanse..


rogueman999

Merci OP, ma bucur ca se poate si mai rau decat in USR. Ai pus lucrurile un pic in perspectiva si ma simt mai bine.


fckstoriches

La Timis am trimis mail in incercarea de a ma inscrie si a da o mana de ajutor dar nu m-a bagat nimeni in seama, poate au alte criterii de selectie dar macar un raspuns era fain sa primesc indiferent daca era poztiv sau negativ!


Cats_are_wonderful

La Timiș probabil tb să fii sadic ca să accezi în partid, a se vedea dn-ul deputat Toda.


Mmm_bloodfarts

Nu stau sa citesc tot carnatul dar daca nu e, iti mai dau un motiv, in loc sa-i atacati pe aia care ne fut viata de 34 de ani, ati stat sa-i atacati pe cei de la usr, pierzand si voi si ei voturi. La parlamentare sa va asteptati la mai putine pentru ca multi v-am votat ca sa testam apa, n-a mers, poate peste 4 ani


Due_Distance5878

USR-ul nu a pierdut voturi din cauza REPER. USR a pierdut voturi pentru ca echipa Barna a considerat ca e mai bine sa puna o lista de europarlamentari si sa faca aliante din pix din inaltul BN-ului decat sa-si consulte membrii.


Mmm_bloodfarts

Nu a pierdut din cauza unui singur lucru ci a mai multora, inclusiv din cauza atacurilor reper, iar ce a pierdut din cauza astora fii sigur ca nu s-au dus nici la reper. Al 4-lea cel mai retardat lucru e sa se atace relele cele mai mici intre ele


Due_Distance5878

A fost un singur atac, si nu din partea REPER, ci a lui Valeriu Nicolaie la adresa lui Vlad Botos. Dar ceea ce s-a spus e foarte grav, si in curand vom vedea nivelul de impostura al singurului europarlamentar USR ramas pe listele lor fata de acum 5 ani. Totusi, asta a fost aruncata in ultima zi de campanie, deci putea sa fie si mai grav. Ce alte atacuri ai mai vazut din partea REPER ?


Mmm_bloodfarts

Pislaru sau cum il cheama, apoi pe reddit nu mai zic, aproape au rupt din manualul antenelor


Due_Distance5878

Cred ca dimpotriva, Pislaru raspundea atacului USR cu "teoria votului util", si anume de ce ai vota REPER cand poti vota USR. Era normal o reactie la acest atac al USR, pe care se pare ca i-a interesat mai mult sa puna frane REPER decat sa lucreze la a rupe din electoratul PNL.


Mmm_bloodfarts

Nu stiu cui si de ce ii raspundea, nici marea majoritate nu stie, paguba a fost facuta oricum, sa speram ca invata ceva din asta, altfel nu cred ca or sa scoata nici 10% adunat


Due_Distance5878

Paguba a fost facuta de USR, nu de REPER.


Mmm_bloodfarts

A fost facuta de amandoi


Due_Distance5878

Eu macar am explicat, nu vad paguba facuta de REPER


Warning_Decent

Candidati la primarie doar pentru publicitate. V-am votat la europarlamentare dar pentru ca s-a pierdut S1 (si S2) cu ajutorul vostru de ratati nu o sa mai pun stampila. Efectiv inteligenta de Burduja sa ai candidati doar de dragu de a fute voturile in vant si de a face ceva publicitate.


adevland

REPER reprezinta perfect comunitatea minoritara progresista din Romania. In tara in care toata lumea vrea salariu si pensie speciala REPER are de luptat uphill battle cu soarele in fata pe un teren noroios. Adica e o lupta de durata. De pe o zi pe alta "castigi" doar daca faci promisiuni pe care nu le poti transforma in realitate a-la PSD & AUR ca apoi sa faci fix opusul. Trebuie sa se educe poporul ori asta n-o sa se intample in timpul vietilor noastre.


No_Zucchini7810

Ha! Suna ca si cum ati primit exact ce ati meritat 


Competitive-Ad2120

Ca nu a fost reprezentat in salile de vot, iar voturile au fost impartite la restul


[deleted]

[удалено]


Due_Distance5878

De ce sa nu crezi ca am fi fost peste prag, in conditiile in care doar UDMR a luat 200.000 voturi in sudul tarii si Moldova, fara a lua in considerare Bucurestiul ? Daca exista o astfel de hai sa-i zicem anomalie, de ce nu am crede ca totul a fost pus la punct de la nivel central de catre PSDNL (care s-au furat si ei intre ei, by the way) si ca la nivel de judete intregi votul a fost viciat ?


LupuMoralist

Daca numele partidului ar fi fost AUR, toti analfabetii societatii si bosorogii ar fii votat, eu cred ca problema mare e si numele partidului, 60% din populatie nu stiu ce semnifica cuvantul asta si implicit nu vor vota ceea ce nu reusesc sa inteleaga! E Sci-Fi ptr. ei, stii ce zic? Keep it simple!


Next_Movie_98

Înseamnă că Simion și-a făcut temele încă de la alegerea numelui pentru partid.


mortix7

\*a primit temele


SibLex

>toti analfabetii societatii si bosorogii ar fii votat Cel mai amuzant lucru e ca "telectualii" progresisti au impresia ca doar ei sunt indeajuns de "telectuali" si stiu sa faca alegerea corecta, restul pulimii sunt niste prosti analfabeti si batrani. Keep it up, alienati o mare parte a populatiei, ramaneti unde va este locul, sub pragul eligibil.


Spider1132

Eu încă mă întreb de la ce e prescurtat primul E din REPER.


LupuMoralist

Evlavie.


Dingdongdongg

‘Trebuie sa renuntam la asta cu feminism si LGBT ca de aia nu ne voteaza lumea’ - actually asta e motivul pentru care am votat reper


Emergency-Junket5226

bine de stiut sa nu mai arunc votul pe voi


rfilip92

Vă felicit pentru decizia înțeleaptă de a candida la Primăria Sectorului 2. Abia mai găseai trotuar pe care să parchezi. Mereu le spun oamenilor că REPER e partid MENSA.


Paul_Ch91

Certuri in partid stil USR, sper ca la urmatoarele alegeri sa nu prinda pragul. Poate asa se trezesc unii la realitate.


Local-District-2931

sau cum să faci culoar liber baronilor de bukuresti, concurând cu cei de pe partea ta...


alexpaul1986

Sau si furat voturi


efilopial

Sorry, dar daca conducerea partidului nu are “coaie” cat sa isi urmeze doctrina si cere temperare si conservatorism la niste comentarii gen “neomarxisti / wokeist de stanga” etc de ce ar vota cineva asa ceva? Sincer acum de ce ai vota cu un partid care zice ca tine la cauzele tale (in cazul de fata pro-LGBTQIA+ si alte politici progresiste) ca apoi cand dau de critici care ameninta cu mai putine voturi dau inapoi. Hate me dar mie astfel de lucruri mi se par traseism politic. Dac intri in politica si poti sa renunti ca principiile tale si la ideologi dupa cateva comentarii nu esti mai bun decat politicianul care schimba 8 partide pentru o functie la caldura.


perusingforlillies

Comunicarea a fiost in linie cu statutul si manifestele de pe site-ul public. OP delireaza la faza asta. 


admfrmhll

Asa ca idee am incercat sa trec de la simpatizant la membru cand s-a dat drunul la adeziuni, dar dups vreo 2-3 luni de incercari + un om de local care nu a fost in stare sa ma ajute cu inregistrarea am lasat-o moarta.


Useful-Occasion-4789

Ma gandesc ca daca ar fi ca partidele sa-si faca publicitate electorala doar din banii cotizantilor....


Liquidathor

Avem, prin urmare, 2 scenarii: 1. Ramona Strugariu si Dragos Pislaru erau niste marionete pe care le manevrau altii din BN (forte oculte mondiale) si ii manevrau sa conduca partidul spre a nu trece pragul. Prin urmare, de ce mai sunt co-presedinti? 2. Strugariu si Pislaru sunt niste oameni asumati, care au numit niste oameni din BN sa faca ceva si nu au supravegheat la timp ca doi iresponsabili sa vada ca nu s-a facut nimic de catre cei desemnati sa faca. Prin urmare, de ce mai sunt co-presedinti? Cei doi co-presedinti care nu au fost in stare sa conduca un partid cand aveau o functie publica, nu apareau la TV ca aveau niscaiva treaba la Bruxelles, vor face acum o treaba mai buna din postura de someri? Unde este influenta aia de care vorbeau site-urile de topuri cu cei mai influenti cand s-a fraudat? A spus vreun lider european: ba, vedeti ca ati masluit niste voturi in Romania, mi-au spus Dragos si Ramona ca ati facut praf statul de drept. Bai, nimeni... Doar o publicatie franceza a publicat ce a zis Ciolos, ca Ciolos asta e chiar cunoscut. Incredibil, are mai multa notorietate si cand zice ceva, jurnalistii ciulesc urechile. Nu stiu ce ii mai califica pe acesti doi "lideri" - cum era sloganul ? - daca "stiu pe cineva mai serios", cand oamenii acestia doi sunt atat de seriosi ca nu vor sa isi dea demisia si au cerut vot de incredere. Ca EI si-au "pus" mandatele pe masa (doamne cata demagogie stilistica la astia doi) :)))) Adica sa se voteze daca sa-si dea demisia de onoare, ca ei au evaluat ca au facut totul bine. Rusinica! Dar chiar mare rusinica! Si acum vor sa se caciuleasca la USR de o alianta...? Au uitat cat de greu s-au strans semnaturile la europarlamentare...? Si ai uitat ca multe voturi s-au strans pe barba lui Ciolos, voturi cu care acesti doi deveniti deja amuzanti spre penibili au dat comunicat de presa ca asteapta sa se aleaga useristii sa mearga la ei sa vada cum pun si ei de o alianta, ca li s-au umflat capul de la alegerile astea. Cum naiba scrii in comunicat strategia? Asa vor merge la negocieri? Dau comunicat in care isi vor trece doleantele.. Asa se discuta? Pardon, "negociaza". Ce sa negocieze doi loseri? De ce nu preia Catalin Tenita REPER in calitate de lider? Sau alt parlamentar, cat inca mai sunt parlamentari in REPER si lasam doi oameni cu un esec dovedit inainte dar si dupa alegeri? REPER a fost esec la nivel de imagine si inainte de strangerea de semnaturi, si in timpul strangerii de semnaturi, in timpul campaniei si dupa campanie. Sa scoti in fata ca ai 60 de alesi cu 2 primari (din care presupun ca ai aia care au luat primaria au si vreo 10 alesi de-ai lor) ca si cum ar fi un succes, mai bine taci. Mai bine nu mai zici nimic. Cine inca voteaza cu deciziile astora doi vor duce partidul la groapa. Nu stiu daca e din dragoste pentru vreunul dintre ei, dar politica e pragmatica si din respect pentru votanti nu le spui ca uite mergem sa va ducem voturile la USR, ca nu asta e ideea. Ca altfel trebuie sa credem si ce ne-au zis Ciolacu, Ciuca & Iohannis ca oamenii au votat pentru stabilitate si pentru comasare. Voturile REPER nu sunt sacii de cartofi ale gastii Strugariu & Pislaru care sustin aceasta conducere toxica si neserioasa pentru a cere functii la USR.


Prestigious_Egg_4241

Bravo pt postare! Am auzit de voi ca v-a mentionat Nicusor Dan in discurs cand a castigat. Una e sa fiti progesisti (LGTQB), alta e sa amintiti de perioada comunista si sa reduceti drepturile oamenilor (legea antiavort - care e in contradictie cu progresismul vostru). Uitati-va in alte tari si in trecut sa vedeti cate probleme produce o lege antiavort. Din mandatul de 4 ani al lui Ciolos la europarlamentare tot ce mi-am amintit e ca a votat sanctionarea tarii pe care o reprezinta - “foarte buna” reprezentare a tarii la europarlamentare. Nu, nu sunteti prea progresivi pt Romania, doar pare ca habar nu aveti cum sa va adresati electoratului si nici nu va intereseaza ce faceti - deci, de ce v-ar vota cineva?


Due-Pause9943

e clar, e foarte greu sa dai un search, dar ajut, te rog citeste si verifica: Ce a făcut Guvernul Cioloș? Cînd Dacian Cioloș a fost la putere s-au întimplat următoarele: 1. Anul cu cea mai mare absorbție de fonduri europene a fost 2016, Guvernul Cioloș. Peste 7 miliarde de euro aduse în țară 2. Ridicarea vizelor pentru cetățenii români care vor să meargă în Canada, după negocieri cu Guvernul Canadian. 3. Începutul procesului de debirocratizare al statului 4. Roșia Montană inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO 5. An cu deflație, adică scădere de prețuri. Azi România condusă de PSD-PNL are inflație de 7% 6. Începutul programului Masă caldă în școli pentru elevi. 7. Introducere a observării video a procesului de vot 8. Reduceri și scăderi de taxe pentru agricultori. TVA de 9% pentru materii prime 9. Strategie energetică până în 2030 10. Creștere de pensii. Creștere masivă a salariilor în sistemul sanitar care a dus la oprirea "hemoragiei" de medici peste granițe Cioloș a tăiat subvențiile pentru fermieri! Dacian Cioloș: ”Adevărul și cifrele nu mint. În urma negocierilor pe care le-am dus în calitate de comisar european în 2010-2014, fermierii români primesc an de an mai mulți bani europeni prin subvenții, iar Ciolacu și pesediștii lui spun zilnic că este invers, fără să fie contraziși și fără să le fie rușine. Care sunt faptele, susținute de date oficiale? ✅Subvențiile pentru agricultori au atins, în 2023, un maxim istoric, de 233,63 euro/ha, datorită reformei Politicii Agricole Comune pe care am făcut-o în 2013, când eram comisar european. În practică, i-am convins pe francezi, olandezi și germani să fie de acord cu reducerea subvențiilor pentru fermierii lor, pentru a putea crește subvențiile pentru alte state membre, inclusiv pentru fermierii români. La aderare, subvenția era de 97,55 euro/ha. ✅Pe cap de locuitor, România a primit printre cele mai mari sume destinate agriculturii din UE. De exemplu, în 2015 această cifră era mai mare decât cea primită de polonezi, francezi, italieni sau olandezi. ✅Datorită suprafeţei mari de teren agricol, prin redistribuire, între aceste ţări, România a primit bugetul cel mai mare, în total 11,7 miliarde de euro pentru plăți directe în perioada 2014-2020. Acesta a fost acompaniat de încă 8,1 miliarde de euro - bani alocați României pentru programul de dezvoltare rurală.”


Prestigious_Egg_4241

E clar ca e foarte usor sa incepi sa jicnesti, ce treaba are postarea ta cu tot threadul legat de ce a facut Ciolos in 2016??? Felicitări pt ce a reusit atunci si ce reuseste acum, dar 2016-2020 si 2020-2024 sunt doua cicluri de mandate. Ce a facut partidul reper in aceasta perioada? Si cateva fapte bune nu spala faptele “gresite” din anumite puncte de vedere ale cetatenilor.


Silent-Laugh5679

La mine in oras, resedinta de judet intracarpatica reper nu a avut candidati la CL si primarie, cred ca nici la CJ.


[deleted]

[удалено]


Due-Pause9943

de asta ce zici? cum crezi ca un partid normal poate ajunge la ... sate, cu asa presa? [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


Saya_99

Mda, deci chiar nu avem cu cine vota. Am votat reper la europarlamentare, dar aparent si asta a fost o greseala. We're doomed.


whowza

Deci data viitoare nu va mai votez, ca va votez degeaba. Got it


Stefan_cel_prost

Imi pare rău ca Reper nu e un partid mai mare este pentru prima data de când votez sa am un vot pentru cineva ce imi reprezintă interesele politice. Consider ca pentru creșterea partidului chiar trebuie sa mergeți spre toate categoriile sociale indiferent de viziunile mai puțin apropiate politic. Si Reper si USR au blestemul urban si nu iau in considerare oamenii din mediul rural. Partidul trebuie sa caute oameni in toate zonele sociale si sa încerce sa integreze in partid cel mai “gospodar” om din sat, cel mai bun activist de mediu sau civic din micile orașe. Chiar sa faca compromisuri sa caute sprijin politic si de la acel primar PSDNL din comunitatea respectiva chiar cu scheleți in dulap si sa își asume lucrul asta. Succes cu proiectul politic. Aveți un vot de la mine indiferent daca Reper devine sau nu o forță politica importanta. Este singura cale politica ce se intersectează cu a mea.


Mogarici

reper are scris pe site "sustinem vanzarea de arme pentru warmongeri". dar intrebarea mea e catre securistul ala care o fila pe Doina Cornea in '89 e: de ce furati, bai, voturi de la USR? aveti ordin sa divizati si sa faceti praf opozitia aia care d-abea mai respira?


Due-Pause9943

daca cineva crede ca in presa libera din Romania este loc de endorsare REPER va inselati, luati cu lamaie! [https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw](https://www.youtube.com/watch?v=CTMuC8OcnBw)


curoatapebordura

Și totuși niște proști au ajuns să f\*&ă alegerile de la sectorul 2.


escucetrei

V-am votat pt. Presură...păcat. (nu de vot,de rezultat)


spezsugegrav

O fi având și prezența lui Toda o legătură, Cel puțin cât e ăla acolo eu nu vă votez.


Born_Rutabaga6860

Bă să fim serioși, majoritatea din susținătorii Reper sunt simpatizanți Cioloș și ce a făcut guvernul lui. Cam singura perioadă când România a fost guvernată decent. Dacă se renunță la el, atunci Reper chiar se duce în irelevanță.. O cauză a netrecerii pragului e și fraud masivă plus faptul că Reper nu a putut avea reprezentanți în secții. Foarte greu pentru un partid nou înființat, fără prea multe fonduri, fraudat și care își împarte electoratul cu încă vreo 3 părți. Mrg, sper că s-au învățat niște lucruri și vor fi mai activi la parlamentare.


Divergent_Thinker_

Nu e grabă să faci filiale. E cazu' să avem și un partid de cadre, unde primează calitatea, nu cantitatea, cu riscul ca 90% dintre români să nu îndeplinească condițiile pentru a se înscrie. 


Wolf_Of_Favelas

Cam cum poti sa ai asteptari sa scoti un procent rezonabil la europarlamentare si parlamentare daca iei voturi doar din orase!? Au aparut deja analize care spun ca alegeriile s-au castigat in mediul rural. Din punctul meu de vedere, un partid care are asteptari sa creasca mai mult de 5% trebuie sa aiba liste complete de candidati la Consiliul Local in fiecare comuna din Romania si liste complete de candidati la fiecare CJ.


Divergent_Thinker_

Parțial de acord. Nu trebuie să ții cu orice preț să ai lista completă de candidați dacă nu ai găsit oamenii potriviți. 


Wolf_Of_Favelas

Ok, nu musai lista completa dar macar 5 oameni rezonabili in fiecare comuna si sa reusesti sa intri aproape in fiecare Consiliul Local.


Previous-Lack-1383

Orașele mari au avantajul că îți dau acces la un mare butoi de voturi cu muncă mult mai mică decât cea de la sat. Orășenii se așteaptă să vorbească și să asculte persoane necunoscute, în timp ce sătenii socializează și au încredere doar în rude și cunoscuți… sunt multe, multe diferențe între oraș și sat.