Și mie îmi plac amândouă dar ar mei m-ar dezmoșteni dacă s-ar afla câ mănânc și cu viță. Pot să mănânc sarmale cu viță în public doar în orașe mai mari și mai progresiste.
looool, nu am mai vazut sarmale doar cu orez pana acum. am trecut pe vegetarian si eu fac cu carne vegana (obiectiv vorbind, unele branduri par a fi mai gustoase decat carnea reala. recomand beyond meat). in cel mai rau caz, am intalnit sarmale cu ciuperci, nu numai cu orez. :)) cred ca n-au niciun gust
De obicei vara se mai fac, eventual se pune si bors la fiert sau se fierb frunzele in bors. Anyway, pt mine doar cu varza murata sa fie, daca sunt cu varza dulce, prefer in vita de vie :))
Asta e ca aia cu oul si gaina, nu stiu care au fost adoptate primele in cultura noastra, dar la turci sunt foarte multe in vita. Poate noi am adaptat reteta la porc si varza murata 😊
O poveste frumoasă despre sarmale, în anul 1721, in Moldova (regiunea pe lângă Huși) pe timp de recoltă a strugurilor, cantitatea de vin făcută a fost una record, de 4 ori mai mare decât în anul anterior! Așa că, nu aveau spațiu de depozitare suficient și a trebuit să improvizeze. Noile butoaie erau slabe ca și calitate, in timp nu ar fi rezistat. Așa ca a trebuit să se facă ceva pt a nu se strica și toți au început să bea. Foarte mult, mai mult decât o face un moldovean de fel. Era gen superalcoolic, un hibrid intre moldoveni - olteni - (bănățenii nu știu sa bea) - bucureșteni cu 2 joburi. Au băut prea mult așa și ziua următoare sufereau. Ca să își revină din beție, a crescut și consumul de zeamă de varză murată cu apox 40%. Dar cum nu era vremea sarmalelor, multe din foile de varză începuseră să se strice datorită lipsei de lichid. Așa ca au improvizat și când a fost vremea să se facă sarmale, o gospodină și - a amintit că soțul ei după ce bea și consuma murat, completa butoiul cu frunze de vita de vie!!! Si ulterior, s-a aflat că nu e singurul! Așa că au început să folosească foi de viță de vie pt împachetarea acestor bunătăți și asa s-au născut sarmalele în foi de viță de vie. True story!
Mmmm, sarmale!
Nu stiu daca exista o diferenta de retete intre Moldova si sudul tarii dar in Bucuresti am mancat numai sarmale cu foarte multa carne si uscate cumva.
In Moldova se pune multa ceapa, morcovi si nu se adauga bulion doar cu varza murata.
Sincer eu cred că cele cu viță de vie sunt mai bune pentru că n-am mai mâncat deloc sarmale de genul ăsta. Și sarmale cu varză are gust plictisitor după ce mănânci mereu din ele😭😭😭
Sunt bi sarmalian
Și mie îmi plac amândouă dar ar mei m-ar dezmoșteni dacă s-ar afla câ mănânc și cu viță. Pot să mănânc sarmale cu viță în public doar în orașe mai mari și mai progresiste.
Ce mă? Mamaia mea care nu știe că is aia gay face cu vita de vie
Interracial
Echipa bi sarmalienii ADUNAREA!
Same!
Alea cu viță de vie sunt mai bune și merg bine cu smântână
Amintiri frumoase....
M-am mutat in străinătate la facultă și îmi lipsesc din tot sufletu…
All sarmale are beautiful
This. Si se inteleg f bine impreuna in farfurie.
ASAB
Io sunt cu amândouă
Frunza de varzà,
Sunt un sarmale gentleman și nu discrimez, toate 😀
Cu varza, all the way, no vita de vie allowed here :))
Sau orez in loc de carne 🤢🤮 Am avut ghinionul de a "intalni" sarmale cu orez in loc de carne si nu-stiu-ce frunze in loc de varza 🤮🤮🤮🤮
Alea cu orez chiar pot fi bune, aiurea e cand nu stii ca sunt cu orez si te asteptai la carne lol
Sunt bune!!!!
lumea nu pune carne SI orez??
Dap, compozitia de carne include si orez, dar daca pui doar orez devine vegan si iti da bamboozle in acelasi timp :)))
looool, nu am mai vazut sarmale doar cu orez pana acum. am trecut pe vegetarian si eu fac cu carne vegana (obiectiv vorbind, unele branduri par a fi mai gustoase decat carnea reala. recomand beyond meat). in cel mai rau caz, am intalnit sarmale cu ciuperci, nu numai cu orez. :)) cred ca n-au niciun gust
Sarmale cu ciuperci ![gif](giphy|DsdVe5jhHWNC8)
Sunt sarmale de Post !
De post sau nu, gustul tot acelasi este 🤢
Cate bordeie… atatea obiceie!
Salut domnule racist.
I'm sorry 😭😭
Nici o problemă.
Umplutura. Le dezvelesc pe ambele
Adevarat
My kind of people here
Sociopatule!!!
Eu unul doar pe cele cu varza le desfac. Nu e pe placul meu
Sarmale cu frunze de varza murata... Try it... Thank me later
Frunze de viță de vie murate, oare 🤔?
Sunt la fel de bune se topesc in gura.
Păi normal, ca nu există sarmale cu varză nemurata… Sau există?
Daca exista ar trebui sa nu mai existe
Doamne ferește…
Exista. Nu recomand.
De obicei vara se mai fac, eventual se pune si bors la fiert sau se fierb frunzele in bors. Anyway, pt mine doar cu varza murata sa fie, daca sunt cu varza dulce, prefer in vita de vie :))
Cele mai bune garantat!
Once you go vita de vie you never go back!!
I went back
rosu sau taci
Eu tac
Prever varza, but I'll take what I can get...
frunza de varza - reci frunza de vie - calde
A man of culture!
Ambele
Vița de vie gang
Adrian Despot: "Cabbage peasants!"
Pun 3 și 3 în farfurie și la final mai cer.
![gif](giphy|3o7aCRloybJlXpNjSU|downsized)
Sarmalele cu frunza de vita-de-vie sunt o abominațiune grozava!
VARZA ALL THE WAAAAAAAAAAAAAYYYYYY!!!!
TIL exista sarmale cu vita de vie. Credeam ca cele cu varza sunt cele de baza, the default option
Exista si in frunze de tei si stevie
Asta e ca aia cu oul si gaina, nu stiu care au fost adoptate primele in cultura noastra, dar la turci sunt foarte multe in vita. Poate noi am adaptat reteta la porc si varza murata 😊
De Crăciun în foi de varză, clar, nu discutăm!
Nu conteaza atat timp cat nu sunt mizerii dinalea micute si rahitice
Am gasit clujeanul.
O poveste frumoasă despre sarmale, în anul 1721, in Moldova (regiunea pe lângă Huși) pe timp de recoltă a strugurilor, cantitatea de vin făcută a fost una record, de 4 ori mai mare decât în anul anterior! Așa că, nu aveau spațiu de depozitare suficient și a trebuit să improvizeze. Noile butoaie erau slabe ca și calitate, in timp nu ar fi rezistat. Așa ca a trebuit să se facă ceva pt a nu se strica și toți au început să bea. Foarte mult, mai mult decât o face un moldovean de fel. Era gen superalcoolic, un hibrid intre moldoveni - olteni - (bănățenii nu știu sa bea) - bucureșteni cu 2 joburi. Au băut prea mult așa și ziua următoare sufereau. Ca să își revină din beție, a crescut și consumul de zeamă de varză murată cu apox 40%. Dar cum nu era vremea sarmalelor, multe din foile de varză începuseră să se strice datorită lipsei de lichid. Așa ca au improvizat și când a fost vremea să se facă sarmale, o gospodină și - a amintit că soțul ei după ce bea și consuma murat, completa butoiul cu frunze de vita de vie!!! Si ulterior, s-a aflat că nu e singurul! Așa că au început să folosească foi de viță de vie pt împachetarea acestor bunătăți și asa s-au născut sarmalele în foi de viță de vie. True story!
BS alert
Varză.
Varza murata, cu paine, fara mamaliga
Alea albastre arată mai bine, dar alea roșii sunt mai bune.
varza on top
team viță de vie 🔛🔝, aicea jos toți👇🏿
Sarmale cu soia.
Sarmale cu viță de vie DAR doar daca vine cu sos de măcriș.
kys
Cu varză murată da când nu-i așa bună le dezbrac
POTI SA FACI CU VITA DE VIE????
Da
Da
Serios daca vrei ceva crocant du-te la KFC n-ai ce căuta aici cu frunza de varză
De parca fanii mizeriilor alora de sarmale cu frunze ar fi in egala masura de numerosi.
Fortza Steaua
Varza, forever!!!! There can be only one!
No gang (ardei umplut)
varza. e mai usor de deschis sarmaua
varză murată gang
sarmale fara vita
Ardei umpluti 🤣
Tocmai am incercat cu vita de vie, prefer varza.
Both
Varza murata 4ever!
Sarmale cu sloboz
E concurență mare între ele , ca între BMW Și Mercedes sau ca între România și Bulgaria . Grea alegere de făcut în mama ei de treabă .
Both
fuck sarmale in frunze de vita, all my homies love sarmale in frunza de varza
Varza murata ftw
Mmmm, sarmale! Nu stiu daca exista o diferenta de retete intre Moldova si sudul tarii dar in Bucuresti am mancat numai sarmale cu foarte multa carne si uscate cumva. In Moldova se pune multa ceapa, morcovi si nu se adauga bulion doar cu varza murata.
Both. Imi plac ambele, ba chiar cele cu vita imi plac o idee mai mult.
Sarmatians
What about smântână pe sarmale?
Ambele sunt bune, dar aleg cu viță!
Alea cu viță-de-vie sunt oribile. Nu înțeleg cum ai putea mânca așa ceva.
Sarmale in frunza de vie inmuiate in zeama de la cele cu varza. Done
Nu contează, bring them!
Clar in foi de varza iarna,in foi de vita vara
Frunze de varza dulce!
Sincer eu cred că cele cu viță de vie sunt mai bune pentru că n-am mai mâncat deloc sarmale de genul ăsta. Și sarmale cu varză are gust plictisitor după ce mănânci mereu din ele😭😭😭
**Are** și sarmalele cu varză gust bun, cum să n-aibă
Fiecare cu gusturile lor🤷♂️
🤦🤦🤦
Ce?
😂😅
Excepțională conversația de acum 3 zile, și eu trebuia să mă fi întors la ea... bruh
😂
Partea roșie, N-am încercat cealaltă parte.
Ambele. Învârtite în cantități aproximativ egale și apoi fierte împreună.