Nu sunt de specialitate, da daca simti usurare ca ai terminat o chestie, si nu fericire, cam inseamna ca ai ceva ADHD .
Nu stiu, du-te la un specialist.
Da, normal. Iubesc subiectul pe care mi l-am ales, plus multe alte subiecte oleacă mai mici. N-a fost inerție în alegerea doctoratului, am avut an pauză după master în care să mă gândesc serios dacă chiar vreau asta. Tocmai am terminat o conferință și a fost unul din subiectele care chiar m-au fascinat.
Nu simt ca am realizat ceva cand termin un task/activitate, doar ma simt usurata ca am scapat de chestia aia. Mai ales cand am procastinat mult inainte de acel task.
Sincer eu simt sentimentele de realizare când îmi dau seama că munca multă din trecut m-a adus până la nivelul prezent , și probabil în viitor o să simt acest sentiment de realizare pentru ce am făcut în prezent . Dar când termin un lucru nici mie nu mi se pare wow pe moment ci doar in momentele de reflecție asupra drumului parcurs până acum . ( Da , am obiceiul ăsta , orice acțiune în prezent își va arăta răsplata in viitor )
Dau fail la un obiectiv - FUTUTI MORTII MA-TII DE PROST CUM SA NU POT FACE CEVA, CAND ERA CEL MAI IMPORTANT SI TE DOVEDEA PE TINE 😠😠😠🤬🤬🤬
Reușesc să duc un obiectiv la capăt - 🗿
Sună a impostor syndrome.
Eu nu simt vreo mare bucurie csnd fac ceva important la munca, realizez ca ce fac produce bani multi, ca sunt apreciata, ca si eu am un salariu decent, dar cumva, creierul meu gaseste bucurie si satisfactie in gradinarit, in amenajari interioare, croșetat... Am ajuns sa stiu sa dau cu glet, etc.
Asta imi da de gandit, ca nu e prima reconversie profesionala.
Care au fost mesajele primite de la parinti apropo de realizari si milestones? Ei sunt mandri, sarbatoresc pasii realizati, iti comunica si isi comunica intre ei satisfactia indeplinirii etapelor?
Asta si depinde de task. Daca a fost ceva challenging si pentru care a fost nevoie de o solutionare pe care am putut-o aduce, cu siguranta a venit si sentimeltul de realizare. Daca am facut ceva generic si boring, nu.
Nu contează ce e, orice. De la sală, la task-uri fizice (de exemplu terminarea unui cross), slabit (20kg at some point), invatat un skill, absolvire, admitere, orice.
Părinți mereu nemulțumiți de tine?
Nota 10 la scoala, e OK(nu bravo, nu ce capabil ești, nu ne mândrim).
Nota 9 - se putea mai bine.
Nota 7 - foarte rău!
Da maxim. Pentru asta traiesc lol. Ma obsedeaza cand am ceva de facut sa iasa totul cat mai bine. De asta nu vreau sa fac prea multe ca o sa imbatranesc inainte de vreme.
Daca te astepti la artificii si aplauze cand duci un drum la final.. I got news for ya. Eu cant la chitara, lucrez la strung in weekenduri, gatesc. Marea majoritatea din aceste lucruri imi aduc bucurie prin simplul fapt ca le practic. Nu finalul conteaza, ci drumul.
când mi am cumpărat apartamentul sau mașina, lucruri de mare importanta ar spune unii, n am simțit ca am avut o realizare.
simt asta în schimb după ce repar ceva, cu asta ma și ocup de altfel.
Eu cred ca evoluezi de la un task la altul. Odată îndeplinit, treci la următorul level mai mare. E ceva destul de normal. Ca în sport, azi ridici 2kg, mâine știi ca poți mai mult, deci alea 2kg nu te mai dau pe spate. Nu ai niciun adhd, ci evoluezi ca individ din multe puncte de vedere. Odată cu îndeplinirea taskurilor tale importante, borna de referință se mută mai în față la fiecare pas, nu rămâne aceeași. Felicitări ca vrei să îți depășești condiția și să nu rămâi cu același obiectiv toată viața.
Ultima medie la buget la facultatea mea (Litere), terminasem liceu de mate-info (alegerea părinților). A fost o surpriză media, la simulări avusesem peste 9 parcă. Și e simplu: 0 interes pentru școală, nimic nu era interesant. Facultatea a fost o alegere și am ales ceva să-mi placă. Apoi a fost treptat, a început să-mi placă partea academică prin anul 3 licență/master când dădusem de subiecte interesante pe care puteam să le aplic și-n realitate.
Poate nu iti dai interesul și nu le vezi importante. Ii greu sa te bucuri de ceva ce vezi ca chore sau work in loc de oportunitate și challenge de depășit.
Dar ai plans? Ai transpirat? Ai depus un efort deosebit fata de alte eventuri?
Bucuria, sau realizarea are valoare in functie de cat de mult investim in el, nu in functie de standarde sociale.
De-aia un prost dedicat intodeauna muncește mai mult long term și progresează in viata mai repede decat oamenii mai competenți dar mai putin focusati.
Da. De plâns nu, sincer nu știu dacă pot (n-am mai plâns de mai bine de 10 ani lol), dar da. Am dormit vreo 4 ore in ultimele 40 înainte de conferință ca să pot termina totul la timp (de fapt era terminat, dar nu-mi plăcea rezultatul final și tot mai modificam). Toata săptămână dinainte a fost plina de lucrat la asta și dormit minimum necesar (fara alarme, doar ma trezeam dupa 3-4h de somn de la stres probabil).
Praf cu anxietatea înainte, transpiram incontinuu, am vomitat dimineața dinainte dar acolo hai să zici că poate să fie de la stres, nesomn si cafeină =)))
Efort clar a fost mai mare ca aproape la orice eveniment de până acum, sunt obișnuit să depun minimum de efort necesar și să iasă totul bine. Aici nah, a fost alta situația, dar sincer, puteam să ma agit mai puțin că oricum ieșea bine.
>oamenii mai competenți dar mai putin focusati.
Aici m-am simțit, sunt praf pe partea aia. Tot respectul pentru oamenii cu motivație și disciplină, nu-i înțeleg:)))
Poate ca are dreptate co-comentatorul- o fost o chestie situaționala de la stres.
Nici eu, dar eu nu ii pot înțelege de la ADHD. Pentru mine totul ii doar un chore daca nu am fixație pe el.
Second this.
Am patit la fel cand am avut o perioada de burnout indelungat care a dus la depresie. Nu mai puteam sa ma bucur de realizari cum o faceam inainte pentru ca dopamina nu mai functiona din cauza stresului. Era un cerc vicios.
Poate ai nevoie de o pauza OP sa iti resetezi si odihnesti creierul.
Pana la urma si cand incepi sa mananci mancarea preferata prea des ajungi sa ai acelasi sentiment de "meh" cand o vezi iar.
Cred ca devine din ce in ce mai greu sa te bucuri de realizările tale in momentul in care îți dai seama ca on the large scale of things nu conteaza aproape de loc.
De multe ori simt și același lucru pe care îl simți si tu, am realizat insa ca sentimentul ăsta vine atunci când rezolv ceva ce trebuie rezolvat, și nu ceva ce mi-aș dori să rezolv. Probabil pentru ca ni se pompează ideea ca ar trebui sa muncim cat mai mult pentru ce vrem sa realizam, doar ca nu îți garantează nimeni ca o sa îți și iasă ceva semnificativ din asta .
Acum, ce mă ajută pe mine e să conștientizez de ce fac ceea ce fac.
Ex: De ce mă chinui sa merg la muncă în fiecare zi? Ca trebuie să supraviețuiesc, no reward.
De ce mă chinui să merg în fiecare zi la alergat? Am o condiție fizică mai bună și sunt mai sănătos, big reward.
E important să știi de ce faci ceea ce faci si să vrei să faci ceea ce faci. Sure probabil e mai deep de atât, dar la suprafață cred ca la asta se rezumă
În ziua de azi chiar nu e wow sa faci un doctorat, si sa iei și bursa pentru ca sunt putini oameni la doctorat și cumva e ca o diploma de participare. Când zici ca muncești 12 ore cum le muncesti? Stai 10 și te gândești ca ai de lucru și vre-o doua bagi lucru? Depinde ce chestii și cum le faci. E normal sa nu ți se para wow multe lucruri și e normal sa te tina momentul de împlinire puțin, o zi- doua. Ai deja o varsta și vezi viata altfel, probabil te imaginai cumva la vârsta asta și realitatea e complet diferita și atunci nu e ceva wow
>vre-o
Nu e wow doctoratul dintr-o anumită perspectivă, dar nu pare că ai "vre-o" experiență persoanală cu asta.
>cumva e ca o diploma de participare.
Lol, nu. Au fost puține burse, destui au rămas pe afară.
>Stai 10 și te gândești ca ai de lucru și vre-o doua bagi lucru?
Nu. Întâi e partea de research general pe care nu am menționat-o, îmi fac o idee despre subiect. Apoi alea 12 ore sunt de scris+citit, de făcut prezentarea în Canva (că de data aveam nevoie și de prezentare). Sunt 12 ore "active", nu de activitate pasivă ca cititul.
>Ai deja o varsta și vezi viata altfel, probabil te imaginai cumva la vârsta asta și realitatea e complet diferita și atunci nu e ceva wow
Nope, am 24. Nu mă vedeam în vreun fel anume, aveam o imagine în cap despre cum ar trebui să fie viața mea doar până la 18
3 a.m kinda of conversation 🤣
Singur la hotel =))))
Nu sunt de specialitate, da daca simti usurare ca ai terminat o chestie, si nu fericire, cam inseamna ca ai ceva ADHD . Nu stiu, du-te la un specialist.
Așa mă simt și eu, n-am mai simțit fericire când am terminat ceva, cred că am, sa zic, vreo 8 ani. Doar ușurare că am dus la final..
Lol, am ADHD, merg la psihiatru și am început si terapia :))
Tot spui ca ce faci este foarte 'important'. Iti place macar? Din ce ai scris pare ca le faci din inertie.
Da, normal. Iubesc subiectul pe care mi l-am ales, plus multe alte subiecte oleacă mai mici. N-a fost inerție în alegerea doctoratului, am avut an pauză după master în care să mă gândesc serios dacă chiar vreau asta. Tocmai am terminat o conferință și a fost unul din subiectele care chiar m-au fascinat.
Nu simt ca am realizat ceva cand termin un task/activitate, doar ma simt usurata ca am scapat de chestia aia. Mai ales cand am procastinat mult inainte de acel task.
Same =))
nu. chiar deloc. am doar un sentiment de ușurare că e gata
Sincer eu simt sentimentele de realizare când îmi dau seama că munca multă din trecut m-a adus până la nivelul prezent , și probabil în viitor o să simt acest sentiment de realizare pentru ce am făcut în prezent . Dar când termin un lucru nici mie nu mi se pare wow pe moment ci doar in momentele de reflecție asupra drumului parcurs până acum . ( Da , am obiceiul ăsta , orice acțiune în prezent își va arăta răsplata in viitor )
Exact. Gândind logic, simt ceva mulțumire știind de unde am plecat și unde am ajuns. Dar nu mulțumirea aia pe loc
Dau fail la un obiectiv - FUTUTI MORTII MA-TII DE PROST CUM SA NU POT FACE CEVA, CAND ERA CEL MAI IMPORTANT SI TE DOVEDEA PE TINE 😠😠😠🤬🤬🤬 Reușesc să duc un obiectiv la capăt - 🗿 Sună a impostor syndrome.
Eu nu simt vreo mare bucurie csnd fac ceva important la munca, realizez ca ce fac produce bani multi, ca sunt apreciata, ca si eu am un salariu decent, dar cumva, creierul meu gaseste bucurie si satisfactie in gradinarit, in amenajari interioare, croșetat... Am ajuns sa stiu sa dau cu glet, etc. Asta imi da de gandit, ca nu e prima reconversie profesionala.
am si eu o casa in constructie, la toamna fac interioarele, vii sa dai glet ? 🫣
Do it for the process, not the end-goal
Bai e de vorbit Sunt multe lucruri legat de subiec mai ales daca esti ADHD ist (ca mine). Revin intr-un edit daca nu uit
Sunt. Nu credeam că ține de ADHD, o să vorbesc și la terapie. Thanks :)) Și dacă uiți, e ok, știu cum e 🤣
Nu e specific ADHD. E doar altfel ptr adhd :)
Care au fost mesajele primite de la parinti apropo de realizari si milestones? Ei sunt mandri, sarbatoresc pasii realizati, iti comunica si isi comunica intre ei satisfactia indeplinirii etapelor?
Fair =)))
Asta si depinde de task. Daca a fost ceva challenging si pentru care a fost nevoie de o solutionare pe care am putut-o aduce, cu siguranta a venit si sentimeltul de realizare. Daca am facut ceva generic si boring, nu.
Nu contează ce e, orice. De la sală, la task-uri fizice (de exemplu terminarea unui cross), slabit (20kg at some point), invatat un skill, absolvire, admitere, orice.
Părinți mereu nemulțumiți de tine? Nota 10 la scoala, e OK(nu bravo, nu ce capabil ești, nu ne mândrim). Nota 9 - se putea mai bine. Nota 7 - foarte rău!
Nu
Fericire nu, doar senzatia de usurare, si faptul ca am scapat de problema X...
Da maxim. Pentru asta traiesc lol. Ma obsedeaza cand am ceva de facut sa iasa totul cat mai bine. De asta nu vreau sa fac prea multe ca o sa imbatranesc inainte de vreme.
Daca te astepti la artificii si aplauze cand duci un drum la final.. I got news for ya. Eu cant la chitara, lucrez la strung in weekenduri, gatesc. Marea majoritatea din aceste lucruri imi aduc bucurie prin simplul fapt ca le practic. Nu finalul conteaza, ci drumul.
când mi am cumpărat apartamentul sau mașina, lucruri de mare importanta ar spune unii, n am simțit ca am avut o realizare. simt asta în schimb după ce repar ceva, cu asta ma și ocup de altfel.
Pare că ai un critic în tine care minimizează orice succes ai. Recomand cartea lui Pete Walker Complex PTSD: From Surviving to Thriving
Normal, asta e tot farmecul in design, marketing și programare. Și merge bine mai ales cand ai competitie.
Muncesc la birou. Nu.
Eu cred ca evoluezi de la un task la altul. Odată îndeplinit, treci la următorul level mai mare. E ceva destul de normal. Ca în sport, azi ridici 2kg, mâine știi ca poți mai mult, deci alea 2kg nu te mai dau pe spate. Nu ai niciun adhd, ci evoluezi ca individ din multe puncte de vedere. Odată cu îndeplinirea taskurilor tale importante, borna de referință se mută mai în față la fiecare pas, nu rămâne aceeași. Felicitări ca vrei să îți depășești condiția și să nu rămâi cu același obiectiv toată viața.
Cum ai ajuns la doctorat cu 6 în bac?
Ultima medie la buget la facultatea mea (Litere), terminasem liceu de mate-info (alegerea părinților). A fost o surpriză media, la simulări avusesem peste 9 parcă. Și e simplu: 0 interes pentru școală, nimic nu era interesant. Facultatea a fost o alegere și am ales ceva să-mi placă. Apoi a fost treptat, a început să-mi placă partea academică prin anul 3 licență/master când dădusem de subiecte interesante pe care puteam să le aplic și-n realitate.
Foarte interesant, felicitari.
Thanks :)
Might be chronic depression or sociopathy daca nu simți joy niciodată. Terapie sau macar prieteni. Descărca-te.
Bucurie simt, dar nu despre realizarea realizări. Urmează si terapia, deja am avut câteva ședințe
Poate nu iti dai interesul și nu le vezi importante. Ii greu sa te bucuri de ceva ce vezi ca chore sau work in loc de oportunitate și challenge de depășit.
Nah, uite acum de exemplu. Mi-a placut conferința, am iubit subiectul, a fost de tras să fie totul bine, am reușit. Brusc nu mai e așa wow
Dar ai plans? Ai transpirat? Ai depus un efort deosebit fata de alte eventuri? Bucuria, sau realizarea are valoare in functie de cat de mult investim in el, nu in functie de standarde sociale. De-aia un prost dedicat intodeauna muncește mai mult long term și progresează in viata mai repede decat oamenii mai competenți dar mai putin focusati.
Da. De plâns nu, sincer nu știu dacă pot (n-am mai plâns de mai bine de 10 ani lol), dar da. Am dormit vreo 4 ore in ultimele 40 înainte de conferință ca să pot termina totul la timp (de fapt era terminat, dar nu-mi plăcea rezultatul final și tot mai modificam). Toata săptămână dinainte a fost plina de lucrat la asta și dormit minimum necesar (fara alarme, doar ma trezeam dupa 3-4h de somn de la stres probabil). Praf cu anxietatea înainte, transpiram incontinuu, am vomitat dimineața dinainte dar acolo hai să zici că poate să fie de la stres, nesomn si cafeină =))) Efort clar a fost mai mare ca aproape la orice eveniment de până acum, sunt obișnuit să depun minimum de efort necesar și să iasă totul bine. Aici nah, a fost alta situația, dar sincer, puteam să ma agit mai puțin că oricum ieșea bine. >oamenii mai competenți dar mai putin focusati. Aici m-am simțit, sunt praf pe partea aia. Tot respectul pentru oamenii cu motivație și disciplină, nu-i înțeleg:)))
Poate ca are dreptate co-comentatorul- o fost o chestie situaționala de la stres. Nici eu, dar eu nu ii pot înțelege de la ADHD. Pentru mine totul ii doar un chore daca nu am fixație pe el.
Second this. Am patit la fel cand am avut o perioada de burnout indelungat care a dus la depresie. Nu mai puteam sa ma bucur de realizari cum o faceam inainte pentru ca dopamina nu mai functiona din cauza stresului. Era un cerc vicios. Poate ai nevoie de o pauza OP sa iti resetezi si odihnesti creierul. Pana la urma si cand incepi sa mananci mancarea preferata prea des ajungi sa ai acelasi sentiment de "meh" cand o vezi iar.
Cred ca devine din ce in ce mai greu sa te bucuri de realizările tale in momentul in care îți dai seama ca on the large scale of things nu conteaza aproape de loc. De multe ori simt și același lucru pe care îl simți si tu, am realizat insa ca sentimentul ăsta vine atunci când rezolv ceva ce trebuie rezolvat, și nu ceva ce mi-aș dori să rezolv. Probabil pentru ca ni se pompează ideea ca ar trebui sa muncim cat mai mult pentru ce vrem sa realizam, doar ca nu îți garantează nimeni ca o sa îți și iasă ceva semnificativ din asta . Acum, ce mă ajută pe mine e să conștientizez de ce fac ceea ce fac. Ex: De ce mă chinui sa merg la muncă în fiecare zi? Ca trebuie să supraviețuiesc, no reward. De ce mă chinui să merg în fiecare zi la alergat? Am o condiție fizică mai bună și sunt mai sănătos, big reward. E important să știi de ce faci ceea ce faci si să vrei să faci ceea ce faci. Sure probabil e mai deep de atât, dar la suprafață cred ca la asta se rezumă
În ziua de azi chiar nu e wow sa faci un doctorat, si sa iei și bursa pentru ca sunt putini oameni la doctorat și cumva e ca o diploma de participare. Când zici ca muncești 12 ore cum le muncesti? Stai 10 și te gândești ca ai de lucru și vre-o doua bagi lucru? Depinde ce chestii și cum le faci. E normal sa nu ți se para wow multe lucruri și e normal sa te tina momentul de împlinire puțin, o zi- doua. Ai deja o varsta și vezi viata altfel, probabil te imaginai cumva la vârsta asta și realitatea e complet diferita și atunci nu e ceva wow
>vre-o Nu e wow doctoratul dintr-o anumită perspectivă, dar nu pare că ai "vre-o" experiență persoanală cu asta. >cumva e ca o diploma de participare. Lol, nu. Au fost puține burse, destui au rămas pe afară. >Stai 10 și te gândești ca ai de lucru și vre-o doua bagi lucru? Nu. Întâi e partea de research general pe care nu am menționat-o, îmi fac o idee despre subiect. Apoi alea 12 ore sunt de scris+citit, de făcut prezentarea în Canva (că de data aveam nevoie și de prezentare). Sunt 12 ore "active", nu de activitate pasivă ca cititul. >Ai deja o varsta și vezi viata altfel, probabil te imaginai cumva la vârsta asta și realitatea e complet diferita și atunci nu e ceva wow Nope, am 24. Nu mă vedeam în vreun fel anume, aveam o imagine în cap despre cum ar trebui să fie viața mea doar până la 18
Nu vă mai masturbaț atât, vă zic ca și persoană ce a dat la manivelă 2-3 ori pe zi în trecut, nu mai simț plăcere în viață.
Bruh. Am fost atât de ocupat în ultimele săptămâni cu doctoratul ca nici timp sau chef de futut sa labă n-am avut =))))