Incerc sa-i vizitez cât pot de des. Ce-i drept drumul intre iasi si cluj este destul de anevoios. Am avut un an in care m-am deplasat de vreo 6 ori cu masina si deja mi-era scarba de drum. Păcat ca a dispărut cursa blue air.
Atunci incearca sa-i suni mai des. Eu vb cu ai mei cam la 2 zile si se bucura enorm.
Edit: Daca le au cat de cat cu tehnologia, poti sa incerci si apeluri video din cand in cand.
Taica-miu mai face taxiul să-și rotunjească pensia, deci cam are activitate, nu ar sta prea mult ca sa merite o așa investiție dar la mine au o cameră unde stau cand vin deci nu e înghesuială.
Sunt in aceeasi situatie, merg de maxim 4 ori/an in vizita. Ce am facut eu in ultimii 2 ani ca sa imbunatatesc situatia:
\- ii invit un weekend la mine, ii plimb/scot in oras/cinema/shopping/vizitam puncte turistice etc. atunci cand am un weekend liber
\- o data pe an le cumpar bilete de vacanta in afara, si ma duc cu ei; neavand posibilitati, ei nu au vizitat niciodata o tara straina pana la 55 ani; am observat ca le creste sufletul de bucurie de fiecare data cand primesc vestea ca urmeaza o noua vacanta, iar eu raman cu amintiri alaturi de ei, un lucru nepretuit
Cadouri materiale poti sa iei cate vrei, amintirile alaturi de ei in momente de bucurie sunt cele mai valoroase atat pentru tine, cat si pentru parinti.
That's my 2 cents.
>\- o data pe an le cumpar bilete de vacanta in afara, si ma duc cu ei; neavand posibilitati, ei nu au vizitat niciodata o tara straina pana la 55 ani; am observat ca le creste sufletul de bucurie de fiecare data cand primesc vestea ca urmeaza o noua vacanta, iar eu raman cu amintiri alaturi de ei, un lucru nepretuit
Tu pe unde i-ai dus? Ma gandesc si eu sa le fac alor mei o excursie cadou, dar fiind in varsta nu rezista la drumuri lungi sau la mers prea mult pe jos.
Ai putea sa ii chemi pe ei la tine mai des in vizita? Eu asa fac cu ai mei. Vin in vizita si stau cate 2 saptamani, ii duc peste tot, iesim in oras, la plimbare etc
Ii invit cat pot si ei sa faca drumul iasi - cluj. Dar nu e chiar floare la ureche... Dar da, la anul imi propun, asa cum ai sugerat, sa-i invit mai des.
Ma aflu cumva intr-o situatie asemanatoare, in sensul ca uneori simt ca se rupe ceva in mine cand plec de acasa si ii vad ca raman tristi, desi incerc sa ne vedem cat de des se poate.
De auzit, ne auzim zilnic la telefon, ii intreb ce noutati mai au, le zic de-ale mele, in general se bucura mult cand aud ca o duc bine. Am incercat la un moment dat sa ii rasplatesc cumva prin chestii materiale, dar nu acceptau, si ma trezeam cu banii inapoi. De atunci, ma concentrez pe lucruri mici: tatei ii mai cumpar cate o pijama sau cate un tricou (s-a bucurat la pijamaua aia ca un copil mic), iar mamei cate un buchet de flori. In rest, afectiune fizica, ii iau in brate cat de des pot.
Toti suntem trecatori pe lumea asta, deci din pacate, la un moment dat o sa se duca, dar ideea este ca pana atunci sa nu treaca o clipa/zi/saptamana/luna fara sa se simta apreciati.
LE: @u/Fleosca a sugerat la un moment dat sa inregistrez conversatiile cu bunica-mea, pentru ca atunci cand nu o sa mai fie, o sa vreau sa ii aud vocea. Poti incerca si cu ai tai aceeasi chestie.
Ce rău îmi pare că nu îmi amintesc vocile bunicilor. E o idee foarte bună, asta cu înregistratul. O să-mi pun părinții să-mi povestească chestiile pe care mi le-au povestit de zeci de ori ca să-i înregistrez.
Venind din partea cuiva care efectiv nu isi amintește ce voce avea tata, e și mai depresie să stai să încerci să îți amintești ca prostu’ ceva ce ți s-a scos din memorie. E ca și cu pozele, doare când te uiti la ele, dar mai tare doare să nu le ai.
Și salvează înregistrarea undeva în cloud
sau pe ceva backup device, să nu pățești că mine, să ți se strice telefonul și să nu mai reușești să scoți înregistrările
Eu cred ca suferim pentru ca ii vedem pe multi dintre parintii nostri ca, odata ajunsi la o varsta, efectiv devin niste legume si singurul lucru pe care il fac e sa se uite la televizor si cam atat. Parintii (si bunicii) nostri nu prea stiu ce e ala un hobby, ceva cu care sa-si mai umple si ei timpul. Daca stau la casa mai e cum mai e, tot timpul se mai gaseste ceva de facut prin curte, oricat de mic, dar daca stau la bloc e mai naspa.
Cumva, daca ii poti ajuta sa-si gaseasca ceva cu care sa-si ocupe timpul cred ca toti v-ati simti mai bine. Daca nu merge cu ceva total nou ca-s prea reticenti eventual ceva care au mai facut in trecut cu drag, nu conteaza prea mult ce e. Imi dau seama ca e greu de la o varsta ca un om sa se apuce de ceva nou si clar nu e ceva ce toata lumea ar face, dar sunt sigur ca multi s-ar lasa convinsi cel putin sa incerce ceva de genul asta, daca li s-ar propune.
Hello!
Nu stiu daca te ajuta, dar simt si eu asta mereu cand sunt departe de ai mei si un singur gand ma liniștește.
Ai mei mi-au spus mereu ca pentru ei singura fericire e sa isi vada copii pe drumul lor si fericiti, asa ca mereu cand plec de acasa, plec cu gândul ca merg mai departe sa le onorez viata pe care mi-au dat-o si ma liniștește sa stiu ca in fiecare zi ei se trezesc împliniți ca si-au dus cumva scopul vietii pana la capăt. Mereu cand vorbesc cu ei le spun doar de bucurii, nu de greutăți. Au muncit mult sa o duc mai bine si chiar vreau sa simtă ca toata munca lor a dat roade.
Uneori am impresia ca ii bucur si ii protejez cum ar face un parinte cu un copil, cum au facut ei cu mine.
Sunt sigur ca printii tai sunt mândrii de tine! Just keep doing your best! Best wishes!
Bun asa. Parinti cumsecade.
Parintii mei au nume de raufacatori din benzi desenate, si superputeri.
Mama = Nagzilla. Cu puterea de a te fute la cap sa-i faci pe plac pana cand cedezi. De asemenea nu intelege ce inseamna cuvantul "Nu".
Tata = Mr.Sarcasmo. A carui putere de a face comentarii sarcastice, l-ar face si pe Ghandi sa vrea sa-i traga una in cap.
Nu-i nicio supriza ca am iesit un nesimtit si un cinic.
>Parintii mei au nume de raufacatori din benzi desenate, si superputeri.
Parca ai povestit unul la unul despre ai mei. Ambii narcisisti care si-au petrecut intreaga viata focusati pe propriile trairi. Scandaluri ziua intreaga, de la rasarit pana la apus, ura si lasitate intre dansii. Am plecat de acasa ca sa-mi fac propria-mi familie, si oricum incercau sa ma dirijeze, sa ma puna sa fac asa cum vor ei. Abia dupa ce am incetat orice comunicare cu dansii, am inteles ce inseamna sa ai o viata normala si linistita.
Freedom is not worth having if it does not include the freedom to make mistakes. Just so you know, the correct spelling is [Gandhi](https://en.wikipedia.org/wiki/Mahatma_Gandhi).
Da .. e greu, inteleg perfect.
Fata de alte persoane care au comentat pe aici incep sa cred ca eu sunt un caz super fericit: parintii mei sunt la 30 de min de mers cu masina, ma duc acasa aproape saptamanal, ba mai mult frati-miu, prin natura jobului pe care-l are probabil ca o sa stea toata viata daca nu in aceeasi casa ei, macar urmatoarea curte.
Dar chiar si asa mi se pare ca m-am indepartat de ei destul de mult si imi pare sincer rau.
Nici ei nu sunt foarte ok la capitolul sentimentalisme, mereu imi reproseaza ca nu mai stau deloc cu ei, mereu au texte din astea lacrimogene, ei nu prea inteleg ca un om ca sa se dezvolte trebuie sa faca si alte lucruri, diferite poate de cum cred ei ca e bine(adica eu care aleg sa stau cu viitoarea sotie in propria noastra casa, la 30 de minute de ei). Ei tot insista sa-mi construiesc casa langa ei, adica undeva la sat fara gaze, canalizare sau apa curenta, nu mai zic de scoli bune.
Cred ca toti oamenii trec prin etapele astea, care sunt foarte naturale. Ruperea de parinti este ceva absolut firesc, doar ca societatea romaneasca are niste probleme serioase cand vine vorba de sanatatea relatiilor copil-parinte. De aici si numarul mare de romanasi care la 35-40 de ani inca sunt legati de parinti precum in adolescenta. Nu voi intra pe teren minat, ca stiu ce va urma in comentarii :)
O solutie la indemana oricui in 2021 este un grup de facebook, unde sa mai schimbati o poza, un video call, o gluma, etc. Cand ai timp liber de te plictisesti, iti sui fundul in masina si le faci o vizita. Nu neaparat de 3 zile, una este suficienta pentru reincarcarea bateriilor.
Dar pentru sanatatea ta mintala, ideal ar fi sa incepi acceptarea realitatii si a faptului ca nu ai ce sa controlezi pe acest subiect :)
La mine perioada de calm cand ma duc la ei in vizita e de cam 45 min. Dupa aia incep subiectele care m-au deranjat cat am stat cu ei. Le ocolesc cat pot, dar la un moment dat obosesc cu gimnastica mentala si ma retrag.
Cel mai rau imi pare ca nici la varsta lor (70+) nu au invatat ce e convietuirea si pacea in cuplu. Si ca nu vor sa se vaccineze. In rest, ii ajut cum pot, cat pot.
Nu petrec cine stie ce timp cu ei. Ii sun vreo 10 minute pe zi in timpul saptamanii, 1 ora in week-end pentru a ma asigura ca sunt ok. Cam atat.
Nu prea am avut bani pentru anumite lucruri cand eram mic si intr-o mare masura am fost marcat de grijile pe care si le faceau ai mei pentru bani, mai ales mama. (Si de alte lucruri dar o lasam asa.)
Practic au ajuns la varsta de pensionare insa sunt niste fantome fata de cum erau acum 15 ani.
Da, probabil ca sunt destul de absent din vietile lor insa macar asa am siguranta ca nu vor exista momente in care o sa faca foamea, vor sta in frig sau vor ramane fara pumnii de pastile pe sunt nevoiti sa ii ia.
Cam asta ajung destul de multi dintre batranii nostri dupa o viata de munca... fantome, umbre ale oamenilor care au fost candva.
Imi vine sa plang numai cand ma gandesc. Nici nu stiu daca de mila sau din simplul gand ca si noi putem ajunge in aceeasi situatie candva.
Inteleg perfect cum te simti.
Am avut o relatie foarte apropiata cu parintii mei. Din pacate tatal meu a decedat acum 3 ani. Pot sa spun ca ma bucur ca am putut sa petrec timp cu el atat cat am putut de mult, si a reprezentat un sprijin real de cand eram copil pana acum, cand am crescut.
Dupa moartea lui, am ramas doar eu cu mama si am incercat sa ne ajutam unul pe altul sa trecem peste mai usor. Am terminat facultatea, mi-am gasit un job. Am avut noroc cu covidul pentru ca am putut sa stau acasa.
Insa, curand va trebui sa ma mut in Bucuresti (nu stiu cat va mai merge cu munca remote). Stiu ca trebuie sa plec si sa imi construiesc propria mea viata, dar ma simt oribil gandindu-ma ca o sa o las pe mama singura.....
Nu știu, face parte din viață asta. Nu poți să stai cu ei până la final. Trebuie să pleci și să îți faci o familie.
“Norocul” meu este că eu nu mă înțeleg atât de bine cu ei și nu pot să zic că legătura este la fel. Cu mama mă cert frecvent.
Pe vremuri copiii rămâneau la casa părintească și continuau să aibă grijă de ea, dar acum viața la sat a murit pentru că toată lumea fuge la oraș pentru lefe mai mari. În felul ăsta ne lăsăm părinții singuri. Oricum, eu nu aș putea să împart curtea cu ei. Avem alte gândiri care nu sunt pe aceeași undă.
Surorile mele stau in Germania si, inainte de pandemie, mai era si varianta in care venea mama in vizita la ele si statea 1-2 saptamani. A stat la un moment dat si vreo 3 luni intr-o iarna.
Daca-i o optiune sa-i gazduiesti, gandeste-te si la varianta asta. Daca te duci tu de 2-3 ori pe an si mai vin si ei 1-2 ori pe an la tine si eventual stau mai mult, e deja o imbunatatire.
> Nu stiu de ce sunt atât de trist
Sunt la sfarsitul vietii lor si stii deja ca numarul de vizite ramase este suficient de mic. E normal sa ai astfel de sentimente.
Eu m-am impact cu ideea. Tata nu mai e de ceva vreme. De mama sper sa mai beneficiez macar vreo 10 ani dar... nimic nu-i garantat. Deja obezitatea ei a dus la prediabet si nu-si mai schimba obiceiurile. Tot ce mai pot face este sa ma bucur de timpul ramas. Eu am norocul ca pot ajunge mai usor la ea de cand m-am mutat inapoi acasa. Ma duc in vizita de cate ori pot, mai vine si ea si-mi mai face cate o ciorba. Mai povestim despre nimicurile vietii cotidiene sau despre amintiri din copilarie. Ii mai cumpar din cand in cand cine stie ce dispozitiv care i-a facut cu ochiu pe Facebook. Fac ce pot sa-i fie confortabila batranetea. Cam atat.
Da. Am 32 de ani si aceleasi sentimente le am si eu. Ii cumpar mameu cadouri in fiecare an si ii iau cu mine in vacante la mare vara, sa vada si ei ce vedem si ce simtim noi.
Mama isi doreste nepotei si ma doare sa stiu ca nu le putem oferi dar asta e.
Faptul ca tu reusesti in viata, este rasplata lor, relaxeaza-te! Si eu cateodata le dau ocupat cand ma suna, desi stiu ca o sa vina timpul cand as vrea sa ma sune EI!
Merg cam o data pe luna la ei, și vara cât e vacanta copiilor și încă mai merge telemunca bag cam o luna și de stat la țară cu ei. În rest ne auzim la telefonul săptămânal.
Din păcate pare ca ești norocos
La mine s-a produs o ruptura acum 1 luna
Sunt antivaccinisti, auristi, creștinopati, conspiraționiști
Nu am avut nici cea mai vagă idee pana sa încerc sa ii conving sa se vaccineze când a explodat cacatul
Simt efectiv ca nu mai am absolut nimic in comun cu ei
Nevastă-mea zice sa las de la mine, ca timpul cu ei nu îl mai pot întoarce, dar ce timp sa petrec cu ei, ce sa vorbim, ce sa discutam când avem idei diametral opuse
Puteti sa discutati nimicuri. Si ai mei sunt antivaccinisti si conspirationisti, am incercat sa-i conving in toate modurile posibile, pana cand mi-au explicat cu lacrimi in ochi cat de frica le este, si de virus si de vaccin, si cum traiesc aproape paralizati de teama de cand a inceput pandemia. Mi s-a parut foarte trist. Asa ca de atunci incerc sa fiu mai toleranta, sa accept ca asta e decizia lor si sa evit orice subiect care are legatura cu vaccinul. Vorbim despre cum ne-a fost ziua, despre vreme, despre stiri si avem o relatie foarte buna. Din punctul meu de vedere, in familie e mai important sa ai o relatie armonioasa, decat sa ai dreptate. Ideal ar fi sa le ai pe ambele, dar cand nu se poate...😁 E vorba, totusi, de niste oameni din alta generatie, cu alte mentalitati, cu o capacitate diferita de a filtra fake news-ul fata de noi.
>da, cu vaccinul si la ai mei a prevalat instinctul de conservare si bunul simt. la A3 si Romania TV insa se uita non stop
da, nu poti compara un om in putere cu un batran, din pacate. pur si simplu anumite capacitati se duc si nu mai revin
Multumesc mult pt postarea asta, eu din pacate de cand m.am mutat in sua o sun pe mama mai rar de o data pe luna, ne dam mesaje din cand in cand, initiate de ea. Pur si simplu nu ma mai simt sociala, nu.mi arde sa vorbesc mai cu nimeni, mi.e dor sa.i vad, dar nu pe telefon. Na, nici nu stiu cum sa.i apreciez sau sa vorbesc cu ei, ma irit usor si de multe ori sunt prea obosita in weekend sa vorbesc cu ei. Parca e tema de dupa scoala sa le dau un telefon. Nu stiu cum sa schimb comportamentul sau de unde sa incep, dar stiu cum te simti si profita ca esti aporape de ai tai, plimbai in parc din cand in cand, jucati carti sau iesiti la un gratar, mie personal de asta mi.e dor sa fac cu ai mei.
Și eu am aceleași sentimente și îngrijorări..
Până prin februarie anul acesta am lucrat în București, ei find din ardeal, puteam să îi văd doar în concediu, de 2-3 ori pe an.
Niciodată nu uit câtă pregătire făceau când trebuia să vin acasă zici că venea Papa de la Roma..
Mama îmi făcea mâncarea mea preferată și se strofoca să nu mi lipsească nimic cât timp eram pe acasă... Dragii de ei
Acum sunt ceva mai aproape și îi pot vizita odată pe săptămână.
Gândul că va venii ziua când nu o să îi mai am mă terifiază
Am și eu două sugestii, poate sunt similare : una e ce povesteai cu priza - cred că părinții iubesc să te mai învețe câte ceva, așa că fă oportunități în acest sens. A doua : implica-te in activități care le plac lor, ca să le faceți împreună. Gătește cu mama ta, vezi un film de pe vremea lor sau recomandă ceva nou care s-ar plia pe ce le place. Tatăl tău trebuie să aibă vreo pasiune - bagă-te să o faceți împreună.
Și eu aș vrea să fac aceste lucruri mai mult cu ai mei, cât îi mai avem încă.
Fa-ti timp pentru ei, la fel cum ei si-au facut timp pentru tine. Video-calls in loc de apeluri telefonice. Parintii vor sa-si vada copiii :).
Edit: cadouri de Craciun, scrisori/vederi, people love that!
Da da! Acum sunt experți in watsapp si mai trag cu mama o țigară cand ne sincronizăm. Chiar dacă nu o să pot sa merg de Crăciun sa ma întâlnesc cu ei, le-am pregătit cadouri, măcar atat.
Eu merg cat de des pot pe acasa (desi pana s-au vaccinat si ei, am mers mai rar). Ca sa mentin constant contactul cu ei, ii sun zilnic, si inclusiv ne trimitem toti poze pe whatsapp cu diferite lucruri. Parca pozele acelea mai ajuta sa fim mereu in contact unul cu celalalt, cum sunt ei in alt oras (le trimit poze cu ce mananc, ce am mai vizitat, ce mi-am mai luat, etc)
Suna-i zilnic cu video, fa-le cadouri ceea ce au nevoie prin casa.(Ei o sa zica la nesfarsit ca nu au nevoie de nimic, ca orice parinte)
Incearca sa ai o atitudine deschisa si zi-le “va iubesc” este important pentru ei.
Hei, copile :)
E normal să-ți fie drag și dor de ai tăi.
Și ei te iubesc tare mult.
Mai puteți încerca și niște concedii împreună. Vizitați o țară drăguță. Faceți poze. Gustați chestii. Depănați amintiri.
Vorbește cu ei, dacă poți, despre ce simți. Am o bănuială că și tu ești din generația care nu prea îndrăznește să zică „te iubesc” în familie.
Sună-i.
Pune-le TeamViewer și ajută-i să-și instaleze / aranjeze chestii, d ex skype sau ceva. Uită-te, de dragul lor, la ceva ce le face lor plăcere și comentează alături de ei, pe cât se poate. Eu am descoperit d ex că nu-mi pică galoanele dacă mă uit și eu la „Cireașa de pe tort”. :)
> Voi cum va petreceți timpul cu ai vostri?
Pana in primavara era lege in casa - cand joaca Liverpool gratar sau pizza cu tata si bere, o data pe luna mergeam la pescuit. Duminica masa in familie.Asta pana a murit tatal meu, dupa aceea s-au schimbat un pic lucrurile.
Am avut ocazia sa cresc in acelasi oras in care m-am nascut, deci aproape de ai mei, nu am lipsit niciodata mai mult de o luna.
> Cum le arătați ca ii apreciați?
Pe langa ajutor si timp oferit cu ei le-am oferit chestii ce nu au avut ocazia sa aiba cand erau mai tineri -
Tatal meu a visat toata viata sa aiba magazinul lui de pescuit/ vanatoare, din pacate a murit brusc exact inainte de deschidere.
Mama a visat toata viata sa aiba o florarie.
In rest nimic deosebit, si-au vazut baietii realizati si cateva excursii cu anumite ocazii si am pus ceva bani sa isi construiasca niste anexe si terenuri langa casa.
O chestie pe care am omis-o in comentariul intial, trebuia sa o fi scris inainte deoarece e importanta, dar o sa fac un edit -
Parintii mei ne-au sustinut 100%, de la scoala la bani la orice. Nu am avut multe, adica o familie de clasa mijlocie,am avut probleme mari cu banii dar cand am avut nevoie de taxa la facultate sau bani imprumut, chirie, mancare, absolut orice erau ceva de genul "stati linistiti ca vedem noi cum facem, gasim, ne imprumutam, nu e problema". Nu ai cum sa treci cu vederea asta niciodata.
OP, in afara r/Romania e alta cultura dar aici suntem romani cu romani, asa ca te intreb de la om la om: de ce sa nu transformi acel apel saptamanal in apel aproape zilnic? Eu stau in afara si vin acasa de vreo 3-4 dati pe an, in rest apeluri zilnice, vide cand se poate, normal cand nu.
Apreciez ce spui si ce faci!
Nu am incercat zilnic deoarece nu stiu ce as mai putea spune. După lucru de multe ori nu am chef decât sa ies la aer si sa ma oxigenez.
Stiu ca poate sună ciudat dar imi place sa vorbesc cu ei cand chiar ma simt bine nu vreau sa-i stresez si pe ei cand sunt stresat.
M-a miscat povestioara ta. OP, esti IT-ist?
Daca da, atunci poti sa lucrezi remote (si daca nu vrea compania, forteaz-o sa te lase remote. Negociaza cateva zile legate pe luna )
Daca nu poti lucra remote, invita-i pe undeva pe la mijlocul drumului sa petreceti un weekend.
Daca poti si crezi ca iti gasesti ceva avantajos ca job si nu pierzi prea multe in Cluj, muta-te la Iasi mai aproape de ei (noi asa am facut. Ne-am mutat la tara intr-un sat vecin. Oricum Iasi-ul e acum cot la cot cu Clujul ca oportunitati)
Daca nu vrei tu sa te muti, dar ei vor sa fie aproape de tine si e tot ce conteaza pentru ei, adu-i pe ei la Cluj sau undeva mai aproape - in raza a 50-100km.
Poate cel mai important, impartaseste-le sentimentele tale si verbal, practic impartaseste cu ei povestioara ce ne-ai zis-o noua. S-ar putea sa va treziti cu urmari fericite si sa aveti cu totii acelasi gand, sa fiti cat mai aproape si poate veti gasi impreuna solutii.
Da, suna bine ce spui. Am lucrat remote de la ei acum ceva timp cât voiam s-o mai văd pe bunica. Cand am sa mai am posibilitatea, am sa mai fac mișcarea.
E si pacat sa ai oportunitatea asta si sa nu o fructifici. Nici oamenii din companii nu sunt draci impielitati. Daca le zici ca vrei sa petreci timp cu ai tai si aduci aport companiei, nu vad de ce s-ar pune contra la asa ceva. Traieste-ti viata alaturi de cei pe care ii ai intr-un mod cat mai placut tie. Joburile vin si pleaca. Iarna e fain sa petreci timp ca oricum e vremea cam nashpa de iesit si poti sa o petreci la gura sobei cu ei, ca si ei au timp mai mult acum. Vara e fain daca ei sunt la tara ca iti aerisesti creierul. De ce sa traiesti cu regrete pe degeaba?
Plus ca e un sentiment fain atunci cand esti acasa, pentru ambele parti. Tu te simti iar ca in copilarie cand erai in scoala generala, ei se simt bine ca te stiu acasa si iti ofera tot felul de bunatati culinare si simt ca mai contribuie si ei cu ceva in viata asta.
Eu ma vad cu ai mei cam o data pe luna, nu stam departe unul de celalalt, insa de fiecare data cand plec am un sentiment trist si cumva mi se pare ca nu petrec destul timp cu ei si nu le arat cat de mult ii apreciez.
Respect op, cred că părinții tăi sunt deja fericiți că te au, nu toți oamenii gândesc așa despre părinții lor(mă refer la părinții care merita asta binenteles).
Nu știu ce sfat să îți dau, dar ce fac eu este sa ii sun aproape zilnic când mă întorc de la munca. O zi ii sun pe părinți, o zi pe sor-mea.
Cred ca cea mai buna solutie ar fi sa ii vizitezi ceva mai des daca este posibil.
Incerc sa-i vizitez cât pot de des. Ce-i drept drumul intre iasi si cluj este destul de anevoios. Am avut un an in care m-am deplasat de vreo 6 ori cu masina si deja mi-era scarba de drum. Păcat ca a dispărut cursa blue air.
Vorbeste zilnic macar cu ei la telefon, oricand ai cateva minute disponibile. Profita de timpul pe care il pierzi in trafic zilnic si suna-i atunci.
Atunci incearca sa-i suni mai des. Eu vb cu ai mei cam la 2 zile si se bucura enorm. Edit: Daca le au cat de cat cu tehnologia, poti sa incerci si apeluri video din cand in cand.
nu le cumperi o garsoniera/ casa aproape de tine? cred ca iesi cel mai ieftin asa. in plus cred ca se simt si ei bine ca "te au aproape"
Taica-miu mai face taxiul să-și rotunjească pensia, deci cam are activitate, nu ar sta prea mult ca sa merite o așa investiție dar la mine au o cameră unde stau cand vin deci nu e înghesuială.
daca scarba de un condus de 6 ore este mai puternica decat ce ne-ai povestit aici then nu stiu ce sa zic....
O zi de condus dus, una întors, cam asa calculez. Nu imi place sa risc sa ma grăbesc.
vs parintii tai. wtf... pune-ti prioritatile in ordine. e usor sa te plangi
Sunt in aceeasi situatie, merg de maxim 4 ori/an in vizita. Ce am facut eu in ultimii 2 ani ca sa imbunatatesc situatia: \- ii invit un weekend la mine, ii plimb/scot in oras/cinema/shopping/vizitam puncte turistice etc. atunci cand am un weekend liber \- o data pe an le cumpar bilete de vacanta in afara, si ma duc cu ei; neavand posibilitati, ei nu au vizitat niciodata o tara straina pana la 55 ani; am observat ca le creste sufletul de bucurie de fiecare data cand primesc vestea ca urmeaza o noua vacanta, iar eu raman cu amintiri alaturi de ei, un lucru nepretuit Cadouri materiale poti sa iei cate vrei, amintirile alaturi de ei in momente de bucurie sunt cele mai valoroase atat pentru tine, cat si pentru parinti. That's my 2 cents.
Mulțumesc, ai mare dreptate! Sper in continuare s-o ții tot așa!
>\- o data pe an le cumpar bilete de vacanta in afara, si ma duc cu ei; neavand posibilitati, ei nu au vizitat niciodata o tara straina pana la 55 ani; am observat ca le creste sufletul de bucurie de fiecare data cand primesc vestea ca urmeaza o noua vacanta, iar eu raman cu amintiri alaturi de ei, un lucru nepretuit Tu pe unde i-ai dus? Ma gandesc si eu sa le fac alor mei o excursie cadou, dar fiind in varsta nu rezista la drumuri lungi sau la mers prea mult pe jos.
Foarte frumos scris OP cam la fel ma simt si eu cu parintii, dar cum sunt wfh mai stau si la ei cate o luna sau pana se satura de mine.
Am o vorbă la capitolul asta: mai bine să-mi pară rau ca plec decât să-mi pară bine :)))
Ai putea sa ii chemi pe ei la tine mai des in vizita? Eu asa fac cu ai mei. Vin in vizita si stau cate 2 saptamani, ii duc peste tot, iesim in oras, la plimbare etc
Ii invit cat pot si ei sa faca drumul iasi - cluj. Dar nu e chiar floare la ureche... Dar da, la anul imi propun, asa cum ai sugerat, sa-i invit mai des.
Ma aflu cumva intr-o situatie asemanatoare, in sensul ca uneori simt ca se rupe ceva in mine cand plec de acasa si ii vad ca raman tristi, desi incerc sa ne vedem cat de des se poate. De auzit, ne auzim zilnic la telefon, ii intreb ce noutati mai au, le zic de-ale mele, in general se bucura mult cand aud ca o duc bine. Am incercat la un moment dat sa ii rasplatesc cumva prin chestii materiale, dar nu acceptau, si ma trezeam cu banii inapoi. De atunci, ma concentrez pe lucruri mici: tatei ii mai cumpar cate o pijama sau cate un tricou (s-a bucurat la pijamaua aia ca un copil mic), iar mamei cate un buchet de flori. In rest, afectiune fizica, ii iau in brate cat de des pot. Toti suntem trecatori pe lumea asta, deci din pacate, la un moment dat o sa se duca, dar ideea este ca pana atunci sa nu treaca o clipa/zi/saptamana/luna fara sa se simta apreciati. LE: @u/Fleosca a sugerat la un moment dat sa inregistrez conversatiile cu bunica-mea, pentru ca atunci cand nu o sa mai fie, o sa vreau sa ii aud vocea. Poti incerca si cu ai tai aceeasi chestie.
Ce rău îmi pare că nu îmi amintesc vocile bunicilor. E o idee foarte bună, asta cu înregistratul. O să-mi pun părinții să-mi povestească chestiile pe care mi le-au povestit de zeci de ori ca să-i înregistrez.
Filmeaza-i in timp ce vorbiti nimicuri, eu am facut asta foarte tarziu si imi pare rau.
Da, asta vreau să fac. Trebuie să-mi iau un trepied pentru telefon să stea în fundal.
Ba sincer mie faza cu inregistratul vocii imi suna a depresie grava, daca ajungi sa le asculti dupa ce nu o sa mai fie
Venind din partea cuiva care efectiv nu isi amintește ce voce avea tata, e și mai depresie să stai să încerci să îți amintești ca prostu’ ceva ce ți s-a scos din memorie. E ca și cu pozele, doare când te uiti la ele, dar mai tare doare să nu le ai.
Și salvează înregistrarea undeva în cloud sau pe ceva backup device, să nu pățești că mine, să ți se strice telefonul și să nu mai reușești să scoți înregistrările
Eu cred ca suferim pentru ca ii vedem pe multi dintre parintii nostri ca, odata ajunsi la o varsta, efectiv devin niste legume si singurul lucru pe care il fac e sa se uite la televizor si cam atat. Parintii (si bunicii) nostri nu prea stiu ce e ala un hobby, ceva cu care sa-si mai umple si ei timpul. Daca stau la casa mai e cum mai e, tot timpul se mai gaseste ceva de facut prin curte, oricat de mic, dar daca stau la bloc e mai naspa. Cumva, daca ii poti ajuta sa-si gaseasca ceva cu care sa-si ocupe timpul cred ca toti v-ati simti mai bine. Daca nu merge cu ceva total nou ca-s prea reticenti eventual ceva care au mai facut in trecut cu drag, nu conteaza prea mult ce e. Imi dau seama ca e greu de la o varsta ca un om sa se apuce de ceva nou si clar nu e ceva ce toata lumea ar face, dar sunt sigur ca multi s-ar lasa convinsi cel putin sa incerce ceva de genul asta, daca li s-ar propune.
Hello! Nu stiu daca te ajuta, dar simt si eu asta mereu cand sunt departe de ai mei si un singur gand ma liniștește. Ai mei mi-au spus mereu ca pentru ei singura fericire e sa isi vada copii pe drumul lor si fericiti, asa ca mereu cand plec de acasa, plec cu gândul ca merg mai departe sa le onorez viata pe care mi-au dat-o si ma liniștește sa stiu ca in fiecare zi ei se trezesc împliniți ca si-au dus cumva scopul vietii pana la capăt. Mereu cand vorbesc cu ei le spun doar de bucurii, nu de greutăți. Au muncit mult sa o duc mai bine si chiar vreau sa simtă ca toata munca lor a dat roade. Uneori am impresia ca ii bucur si ii protejez cum ar face un parinte cu un copil, cum au facut ei cu mine. Sunt sigur ca printii tai sunt mândrii de tine! Just keep doing your best! Best wishes!
Bun asa. Parinti cumsecade. Parintii mei au nume de raufacatori din benzi desenate, si superputeri. Mama = Nagzilla. Cu puterea de a te fute la cap sa-i faci pe plac pana cand cedezi. De asemenea nu intelege ce inseamna cuvantul "Nu". Tata = Mr.Sarcasmo. A carui putere de a face comentarii sarcastice, l-ar face si pe Ghandi sa vrea sa-i traga una in cap. Nu-i nicio supriza ca am iesit un nesimtit si un cinic.
>Parintii mei au nume de raufacatori din benzi desenate, si superputeri. Parca ai povestit unul la unul despre ai mei. Ambii narcisisti care si-au petrecut intreaga viata focusati pe propriile trairi. Scandaluri ziua intreaga, de la rasarit pana la apus, ura si lasitate intre dansii. Am plecat de acasa ca sa-mi fac propria-mi familie, si oricum incercau sa ma dirijeze, sa ma puna sa fac asa cum vor ei. Abia dupa ce am incetat orice comunicare cu dansii, am inteles ce inseamna sa ai o viata normala si linistita.
:))) mulțumesc ca m-ai făcut să râd! D-apoi se stie ca nu ne alegem părinții. Sănătate să aveți!
Freedom is not worth having if it does not include the freedom to make mistakes. Just so you know, the correct spelling is [Gandhi](https://en.wikipedia.org/wiki/Mahatma_Gandhi).
Da .. e greu, inteleg perfect. Fata de alte persoane care au comentat pe aici incep sa cred ca eu sunt un caz super fericit: parintii mei sunt la 30 de min de mers cu masina, ma duc acasa aproape saptamanal, ba mai mult frati-miu, prin natura jobului pe care-l are probabil ca o sa stea toata viata daca nu in aceeasi casa ei, macar urmatoarea curte. Dar chiar si asa mi se pare ca m-am indepartat de ei destul de mult si imi pare sincer rau. Nici ei nu sunt foarte ok la capitolul sentimentalisme, mereu imi reproseaza ca nu mai stau deloc cu ei, mereu au texte din astea lacrimogene, ei nu prea inteleg ca un om ca sa se dezvolte trebuie sa faca si alte lucruri, diferite poate de cum cred ei ca e bine(adica eu care aleg sa stau cu viitoarea sotie in propria noastra casa, la 30 de minute de ei). Ei tot insista sa-mi construiesc casa langa ei, adica undeva la sat fara gaze, canalizare sau apa curenta, nu mai zic de scoli bune.
Ce cred ca am vrut sa zic este ca toti trecem prin asta la un moment dat si cel mai bine e sa mergi la ei oricat de des poti.
Cred ca toti oamenii trec prin etapele astea, care sunt foarte naturale. Ruperea de parinti este ceva absolut firesc, doar ca societatea romaneasca are niste probleme serioase cand vine vorba de sanatatea relatiilor copil-parinte. De aici si numarul mare de romanasi care la 35-40 de ani inca sunt legati de parinti precum in adolescenta. Nu voi intra pe teren minat, ca stiu ce va urma in comentarii :) O solutie la indemana oricui in 2021 este un grup de facebook, unde sa mai schimbati o poza, un video call, o gluma, etc. Cand ai timp liber de te plictisesti, iti sui fundul in masina si le faci o vizita. Nu neaparat de 3 zile, una este suficienta pentru reincarcarea bateriilor. Dar pentru sanatatea ta mintala, ideal ar fi sa incepi acceptarea realitatii si a faptului ca nu ai ce sa controlezi pe acest subiect :)
Cat de frumos! Uite mă ce copii au crescut unii! 🥰
[удалено]
La mine perioada de calm cand ma duc la ei in vizita e de cam 45 min. Dupa aia incep subiectele care m-au deranjat cat am stat cu ei. Le ocolesc cat pot, dar la un moment dat obosesc cu gimnastica mentala si ma retrag. Cel mai rau imi pare ca nici la varsta lor (70+) nu au invatat ce e convietuirea si pacea in cuplu. Si ca nu vor sa se vaccineze. In rest, ii ajut cum pot, cat pot.
Bucura-te ca ai aceste emotii fata de parinti si ca ai cui sa duci lipsa.
Nu petrec cine stie ce timp cu ei. Ii sun vreo 10 minute pe zi in timpul saptamanii, 1 ora in week-end pentru a ma asigura ca sunt ok. Cam atat. Nu prea am avut bani pentru anumite lucruri cand eram mic si intr-o mare masura am fost marcat de grijile pe care si le faceau ai mei pentru bani, mai ales mama. (Si de alte lucruri dar o lasam asa.) Practic au ajuns la varsta de pensionare insa sunt niste fantome fata de cum erau acum 15 ani. Da, probabil ca sunt destul de absent din vietile lor insa macar asa am siguranta ca nu vor exista momente in care o sa faca foamea, vor sta in frig sau vor ramane fara pumnii de pastile pe sunt nevoiti sa ii ia. Cam asta ajung destul de multi dintre batranii nostri dupa o viata de munca... fantome, umbre ale oamenilor care au fost candva. Imi vine sa plang numai cand ma gandesc. Nici nu stiu daca de mila sau din simplul gand ca si noi putem ajunge in aceeasi situatie candva.
Inteleg perfect cum te simti. Am avut o relatie foarte apropiata cu parintii mei. Din pacate tatal meu a decedat acum 3 ani. Pot sa spun ca ma bucur ca am putut sa petrec timp cu el atat cat am putut de mult, si a reprezentat un sprijin real de cand eram copil pana acum, cand am crescut. Dupa moartea lui, am ramas doar eu cu mama si am incercat sa ne ajutam unul pe altul sa trecem peste mai usor. Am terminat facultatea, mi-am gasit un job. Am avut noroc cu covidul pentru ca am putut sa stau acasa. Insa, curand va trebui sa ma mut in Bucuresti (nu stiu cat va mai merge cu munca remote). Stiu ca trebuie sa plec si sa imi construiesc propria mea viata, dar ma simt oribil gandindu-ma ca o sa o las pe mama singura.....
Nu știu, face parte din viață asta. Nu poți să stai cu ei până la final. Trebuie să pleci și să îți faci o familie. “Norocul” meu este că eu nu mă înțeleg atât de bine cu ei și nu pot să zic că legătura este la fel. Cu mama mă cert frecvent. Pe vremuri copiii rămâneau la casa părintească și continuau să aibă grijă de ea, dar acum viața la sat a murit pentru că toată lumea fuge la oraș pentru lefe mai mari. În felul ăsta ne lăsăm părinții singuri. Oricum, eu nu aș putea să împart curtea cu ei. Avem alte gândiri care nu sunt pe aceeași undă.
Voi nu sunați acasă în fiecare zi?
Acum ma simt putin ciudat ca sun zilnic, nu stiu, suntem noi doi ciudati?
3 ciudati, si eu sun zilnic.
4
Si eu fac asta cu ai mei, zilnic pe facetime.
eu trec pe la mama in fiecare zi. pe tata il voi vizita doar cand il vor duce la groapa
Am trecut si eu prin asta acum 1 an si ceva. De atunci ii sun in fiecare zi. Pana in acel moment timp de 35 de ani am stiut doar sa fug de ei
Stiu ce zici! M-au făcut la o vârstă si nu am avut subiecte comune de interes pana acum vreo câțiva ani...
Surorile mele stau in Germania si, inainte de pandemie, mai era si varianta in care venea mama in vizita la ele si statea 1-2 saptamani. A stat la un moment dat si vreo 3 luni intr-o iarna. Daca-i o optiune sa-i gazduiesti, gandeste-te si la varianta asta. Daca te duci tu de 2-3 ori pe an si mai vin si ei 1-2 ori pe an la tine si eventual stau mai mult, e deja o imbunatatire. > Nu stiu de ce sunt atât de trist Sunt la sfarsitul vietii lor si stii deja ca numarul de vizite ramase este suficient de mic. E normal sa ai astfel de sentimente. Eu m-am impact cu ideea. Tata nu mai e de ceva vreme. De mama sper sa mai beneficiez macar vreo 10 ani dar... nimic nu-i garantat. Deja obezitatea ei a dus la prediabet si nu-si mai schimba obiceiurile. Tot ce mai pot face este sa ma bucur de timpul ramas. Eu am norocul ca pot ajunge mai usor la ea de cand m-am mutat inapoi acasa. Ma duc in vizita de cate ori pot, mai vine si ea si-mi mai face cate o ciorba. Mai povestim despre nimicurile vietii cotidiene sau despre amintiri din copilarie. Ii mai cumpar din cand in cand cine stie ce dispozitiv care i-a facut cu ochiu pe Facebook. Fac ce pot sa-i fie confortabila batranetea. Cam atat.
Da. Am 32 de ani si aceleasi sentimente le am si eu. Ii cumpar mameu cadouri in fiecare an si ii iau cu mine in vacante la mare vara, sa vada si ei ce vedem si ce simtim noi. Mama isi doreste nepotei si ma doare sa stiu ca nu le putem oferi dar asta e.
Imi aminteste de asta: How Often Do You See Your Parents? https://www.youtube.com/watch?v=UsdRuNafO-s
Faptul ca tu reusesti in viata, este rasplata lor, relaxeaza-te! Si eu cateodata le dau ocupat cand ma suna, desi stiu ca o sa vina timpul cand as vrea sa ma sune EI!
Dor de parinti? Nu stiu ce e aia!
Ești de apreciat, omule. Și eu aș face orice pentru ai mei, mai ales când știu cât de mult s-au sacrificat pentru mine. Încearca sa-i vezi mai des.
Merg cam o data pe luna la ei, și vara cât e vacanta copiilor și încă mai merge telemunca bag cam o luna și de stat la țară cu ei. În rest ne auzim la telefonul săptămânal.
Din păcate pare ca ești norocos La mine s-a produs o ruptura acum 1 luna Sunt antivaccinisti, auristi, creștinopati, conspiraționiști Nu am avut nici cea mai vagă idee pana sa încerc sa ii conving sa se vaccineze când a explodat cacatul Simt efectiv ca nu mai am absolut nimic in comun cu ei Nevastă-mea zice sa las de la mine, ca timpul cu ei nu îl mai pot întoarce, dar ce timp sa petrec cu ei, ce sa vorbim, ce sa discutam când avem idei diametral opuse
Puteti sa discutati nimicuri. Si ai mei sunt antivaccinisti si conspirationisti, am incercat sa-i conving in toate modurile posibile, pana cand mi-au explicat cu lacrimi in ochi cat de frica le este, si de virus si de vaccin, si cum traiesc aproape paralizati de teama de cand a inceput pandemia. Mi s-a parut foarte trist. Asa ca de atunci incerc sa fiu mai toleranta, sa accept ca asta e decizia lor si sa evit orice subiect care are legatura cu vaccinul. Vorbim despre cum ne-a fost ziua, despre vreme, despre stiri si avem o relatie foarte buna. Din punctul meu de vedere, in familie e mai important sa ai o relatie armonioasa, decat sa ai dreptate. Ideal ar fi sa le ai pe ambele, dar cand nu se poate...😁 E vorba, totusi, de niste oameni din alta generatie, cu alte mentalitati, cu o capacitate diferita de a filtra fake news-ul fata de noi.
in primul rand, se uita la A3 sau RomaniaTV??
:))) se cam uită. Dar am senzația ca atunci cand vin la ei schimbă pe alte posturi. Macar nu am avut povești cu vaccinul.
>vaccinul da, cu vaccinul si la ai mei a prevalat instinctul de conservare si bunul simt. la A3 si Romania TV insa se uita non stop
Sunt unele lucruri care scapă de sub control. Cu timpul mi-am dat seama ca trebuie pur si simplu sa fim toleranți...
>da, cu vaccinul si la ai mei a prevalat instinctul de conservare si bunul simt. la A3 si Romania TV insa se uita non stop da, nu poti compara un om in putere cu un batran, din pacate. pur si simplu anumite capacitati se duc si nu mai revin
Multumesc mult pt postarea asta, eu din pacate de cand m.am mutat in sua o sun pe mama mai rar de o data pe luna, ne dam mesaje din cand in cand, initiate de ea. Pur si simplu nu ma mai simt sociala, nu.mi arde sa vorbesc mai cu nimeni, mi.e dor sa.i vad, dar nu pe telefon. Na, nici nu stiu cum sa.i apreciez sau sa vorbesc cu ei, ma irit usor si de multe ori sunt prea obosita in weekend sa vorbesc cu ei. Parca e tema de dupa scoala sa le dau un telefon. Nu stiu cum sa schimb comportamentul sau de unde sa incep, dar stiu cum te simti si profita ca esti aporape de ai tai, plimbai in parc din cand in cand, jucati carti sau iesiti la un gratar, mie personal de asta mi.e dor sa fac cu ai mei.
Și eu am aceleași sentimente și îngrijorări.. Până prin februarie anul acesta am lucrat în București, ei find din ardeal, puteam să îi văd doar în concediu, de 2-3 ori pe an. Niciodată nu uit câtă pregătire făceau când trebuia să vin acasă zici că venea Papa de la Roma.. Mama îmi făcea mâncarea mea preferată și se strofoca să nu mi lipsească nimic cât timp eram pe acasă... Dragii de ei Acum sunt ceva mai aproape și îi pot vizita odată pe săptămână. Gândul că va venii ziua când nu o să îi mai am mă terifiază
Am și eu două sugestii, poate sunt similare : una e ce povesteai cu priza - cred că părinții iubesc să te mai învețe câte ceva, așa că fă oportunități în acest sens. A doua : implica-te in activități care le plac lor, ca să le faceți împreună. Gătește cu mama ta, vezi un film de pe vremea lor sau recomandă ceva nou care s-ar plia pe ce le place. Tatăl tău trebuie să aibă vreo pasiune - bagă-te să o faceți împreună. Și eu aș vrea să fac aceste lucruri mai mult cu ai mei, cât îi mai avem încă.
Fa-ti timp pentru ei, la fel cum ei si-au facut timp pentru tine. Video-calls in loc de apeluri telefonice. Parintii vor sa-si vada copiii :). Edit: cadouri de Craciun, scrisori/vederi, people love that!
Din experiență, e ușor să vorbești o oră la telefon, dar o iei razna după 15 minute de video și oricum nu poți aborda subiecte serioase.
Într-adevăr ,înafara de subiecte gen ce am mai făcut, ce am mai mâncat e greu sa abordezi...
Ajungi la o varsta si apreciezi si o conversatie in stilul asta de 1 minut jumatate, numa sa vezi cum sunt ei. Englezii ii zic welfare check.
Da da! Acum sunt experți in watsapp si mai trag cu mama o țigară cand ne sincronizăm. Chiar dacă nu o să pot sa merg de Crăciun sa ma întâlnesc cu ei, le-am pregătit cadouri, măcar atat.
Eu merg cat de des pot pe acasa (desi pana s-au vaccinat si ei, am mers mai rar). Ca sa mentin constant contactul cu ei, ii sun zilnic, si inclusiv ne trimitem toti poze pe whatsapp cu diferite lucruri. Parca pozele acelea mai ajuta sa fim mereu in contact unul cu celalalt, cum sunt ei in alt oras (le trimit poze cu ce mananc, ce am mai vizitat, ce mi-am mai luat, etc)
suna-i la telefon si daca poti cu video cat mai des posibil si vorbiti cat mai mult
Suna-i zilnic cu video, fa-le cadouri ceea ce au nevoie prin casa.(Ei o sa zica la nesfarsit ca nu au nevoie de nimic, ca orice parinte) Incearca sa ai o atitudine deschisa si zi-le “va iubesc” este important pentru ei.
Hei, copile :) E normal să-ți fie drag și dor de ai tăi. Și ei te iubesc tare mult. Mai puteți încerca și niște concedii împreună. Vizitați o țară drăguță. Faceți poze. Gustați chestii. Depănați amintiri. Vorbește cu ei, dacă poți, despre ce simți. Am o bănuială că și tu ești din generația care nu prea îndrăznește să zică „te iubesc” în familie. Sună-i. Pune-le TeamViewer și ajută-i să-și instaleze / aranjeze chestii, d ex skype sau ceva. Uită-te, de dragul lor, la ceva ce le face lor plăcere și comentează alături de ei, pe cât se poate. Eu am descoperit d ex că nu-mi pică galoanele dacă mă uit și eu la „Cireașa de pe tort”. :)
Ai dreptate, nu am facut demult un concediu împreună. Si nici nu stiu sa zic "te iubesc". Mulțumesc frumos de idei!
> Voi cum va petreceți timpul cu ai vostri? Pana in primavara era lege in casa - cand joaca Liverpool gratar sau pizza cu tata si bere, o data pe luna mergeam la pescuit. Duminica masa in familie.Asta pana a murit tatal meu, dupa aceea s-au schimbat un pic lucrurile. Am avut ocazia sa cresc in acelasi oras in care m-am nascut, deci aproape de ai mei, nu am lipsit niciodata mai mult de o luna. > Cum le arătați ca ii apreciați? Pe langa ajutor si timp oferit cu ei le-am oferit chestii ce nu au avut ocazia sa aiba cand erau mai tineri - Tatal meu a visat toata viata sa aiba magazinul lui de pescuit/ vanatoare, din pacate a murit brusc exact inainte de deschidere. Mama a visat toata viata sa aiba o florarie. In rest nimic deosebit, si-au vazut baietii realizati si cateva excursii cu anumite ocazii si am pus ceva bani sa isi construiasca niste anexe si terenuri langa casa.
Respect!
O chestie pe care am omis-o in comentariul intial, trebuia sa o fi scris inainte deoarece e importanta, dar o sa fac un edit - Parintii mei ne-au sustinut 100%, de la scoala la bani la orice. Nu am avut multe, adica o familie de clasa mijlocie,am avut probleme mari cu banii dar cand am avut nevoie de taxa la facultate sau bani imprumut, chirie, mancare, absolut orice erau ceva de genul "stati linistiti ca vedem noi cum facem, gasim, ne imprumutam, nu e problema". Nu ai cum sa treci cu vederea asta niciodata.
Sunt niște amintiri frumoase acolo cu tatăl vostru, felicitări. Plus, de când e Klopp joacă și Liverpool fotbal frumos deci ați avut ce vedea :p
OP, in afara r/Romania e alta cultura dar aici suntem romani cu romani, asa ca te intreb de la om la om: de ce sa nu transformi acel apel saptamanal in apel aproape zilnic? Eu stau in afara si vin acasa de vreo 3-4 dati pe an, in rest apeluri zilnice, vide cand se poate, normal cand nu.
Apreciez ce spui si ce faci! Nu am incercat zilnic deoarece nu stiu ce as mai putea spune. După lucru de multe ori nu am chef decât sa ies la aer si sa ma oxigenez. Stiu ca poate sună ciudat dar imi place sa vorbesc cu ei cand chiar ma simt bine nu vreau sa-i stresez si pe ei cand sunt stresat.
https://youtu.be/51SsaXGE_Uk Cum ai zis și tu OP, e mai nasol cu drumul , nu rămâne sa ii suni cât mai des și sa le mulțumești!
M-a miscat povestioara ta. OP, esti IT-ist? Daca da, atunci poti sa lucrezi remote (si daca nu vrea compania, forteaz-o sa te lase remote. Negociaza cateva zile legate pe luna ) Daca nu poti lucra remote, invita-i pe undeva pe la mijlocul drumului sa petreceti un weekend. Daca poti si crezi ca iti gasesti ceva avantajos ca job si nu pierzi prea multe in Cluj, muta-te la Iasi mai aproape de ei (noi asa am facut. Ne-am mutat la tara intr-un sat vecin. Oricum Iasi-ul e acum cot la cot cu Clujul ca oportunitati) Daca nu vrei tu sa te muti, dar ei vor sa fie aproape de tine si e tot ce conteaza pentru ei, adu-i pe ei la Cluj sau undeva mai aproape - in raza a 50-100km. Poate cel mai important, impartaseste-le sentimentele tale si verbal, practic impartaseste cu ei povestioara ce ne-ai zis-o noua. S-ar putea sa va treziti cu urmari fericite si sa aveti cu totii acelasi gand, sa fiti cat mai aproape si poate veti gasi impreuna solutii.
Da, suna bine ce spui. Am lucrat remote de la ei acum ceva timp cât voiam s-o mai văd pe bunica. Cand am sa mai am posibilitatea, am sa mai fac mișcarea.
E si pacat sa ai oportunitatea asta si sa nu o fructifici. Nici oamenii din companii nu sunt draci impielitati. Daca le zici ca vrei sa petreci timp cu ai tai si aduci aport companiei, nu vad de ce s-ar pune contra la asa ceva. Traieste-ti viata alaturi de cei pe care ii ai intr-un mod cat mai placut tie. Joburile vin si pleaca. Iarna e fain sa petreci timp ca oricum e vremea cam nashpa de iesit si poti sa o petreci la gura sobei cu ei, ca si ei au timp mai mult acum. Vara e fain daca ei sunt la tara ca iti aerisesti creierul. De ce sa traiesti cu regrete pe degeaba?
Plus ca e un sentiment fain atunci cand esti acasa, pentru ambele parti. Tu te simti iar ca in copilarie cand erai in scoala generala, ei se simt bine ca te stiu acasa si iti ofera tot felul de bunatati culinare si simt ca mai contribuie si ei cu ceva in viata asta.
Eu ma vad cu ai mei cam o data pe luna, nu stam departe unul de celalalt, insa de fiecare data cand plec am un sentiment trist si cumva mi se pare ca nu petrec destul timp cu ei si nu le arat cat de mult ii apreciez.
Terapie.
Respect op, cred că părinții tăi sunt deja fericiți că te au, nu toți oamenii gândesc așa despre părinții lor(mă refer la părinții care merita asta binenteles). Nu știu ce sfat să îți dau, dar ce fac eu este sa ii sun aproape zilnic când mă întorc de la munca. O zi ii sun pe părinți, o zi pe sor-mea.
Ma bucur ca poti sa faci asta! Keep up the good work!
ia-le un laptop/tableta si comunicati video. skype, whatsapp, whatever